21 ianuarie 2013, 17:13 Realitatea moldovenească views 4050
21 ianuarie 2013, 17:13 Realitatea moldovenească views 4050

Juriștii se pronunță împotriva vaccinării obligatorii a copiilor

Mai mulți juriști din Republica Moldova s-au opus vaccinării obligatorii a copiilor și cer introducerea modificărilor în legislația Republicii Moldova. În opinia lor, vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva voinței părinților lor reprezintă o încălcare a Constituției Republicii Moldova, precum și contravine unei serii de norme și legi, încalcă drepturile omului și libertățile lui fundamentale. Potrivit acestora, în ultimii ani a crescut numărul de plîngeri din partea părinților cu privire la încălcări ale drepturilor lor fundamentale.

Juriștii au ieșit să-l susțină pe colegul său, avocatul parlamentar Anatolie Munteanu. Munteanu s-a adresat anterior la Curtea Constituțională cu cererea de a efectua un control constituțional al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, conform căreia copiii care nu au primit vaccinurile profilactice nu sînt admiși în instituțiile de învățămînt.

Participanții la conferința de presă au adus argumente suplimentare la acest subiect. "Credem că acesta este un tratament discriminatoriu față de copiii care sînt obligați să se vaccineze pentru admiterea la școli, grădinițe și tabere de vară. Constituția Republicii Moldova garantează dreptul la educație, și nu menționează nimic despre condițiile de vaccinare. Constituția garantează, de asemenea, dreptul la asistență medicală. Dar, în același timp, doar părinţii trebuie să aibă dreptul de a decide singuri dacă vor sau nu să-şi vaccineze copiii. Iar legea respectivă este incompatibilă cu acest lucru", a declarat juristul Tudor Cîrnaț.

Potrivit juriștilor, Moldova în acest sens ar trebui să meargă pe calea țărilor vecine, cum ar fi Ucraina, România, Rusia și țările europene, unde vaccinarea are caracter de recomandare, și nu de obligativitate. "Dacă nu vom schimba legea, aceasta ar fi o discriminare directă față de copiii nevaccinați, față de părinții lor, cu atît mai mult că eficacitatea vaccinurilor și siguranța lor pentru sănătate, în ultimii ani, de multe ori sînt contestate, devenind subiecte de dezbateri. Iar părinții nu sînt informaţi de către medici asupra beneficiilor, dar şi riscurilor la care se supun atunci cînd acceptă vaccinarea copiilor", a spus juristul.

Potrivit participanților la conferință, cu cererea de a schimba această lege, ei s-au adresat în mod repetat la diferite structuri, dar nu a fost luată în seamă. Audieri pe marginea demersului lui Anatolie Munteanu la Curtea Constituțională vor avea loc mîine. Avocații speră că instanța va primi spre examinare demersul lui Anatolie Munteanu și va declara legea neconstituțională.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

lege , sanatate , copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1660
Populația:
3392 locuitori

Pîrliţa este un sat şi comună din raionul Făleşti. Pîrliţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 140 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3392 de oameni. Satul Pîrlița a fost menționat documentar în anul 1660.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.