|
Circulația camioanele de peste 20 tone, interzisă pe drumurile naționale
Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto” (ANTA) informează operatorii de transport rutier și conducătorii auto că se interzice, provizoriu, circulația mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 tone pe drumurile naționale.
Potrivit ANTA, restricția este valabilă pentru zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30°C, între orele 10:00 și 20:00.
Instituția menționează că măsura restricționării circulației rutiere are ca scop prevenirea deteriorării îmbrăcămintei rutiere pe drumurile publice în condițiile unor temperaturi ce depășesc 30°C.
Restricțiile instituite nu se referă la vehiculele care efectuează transporturile de persoane, animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor și /sau antrenate la prevenirea, lichidarea situațiilor excepționale, vehiculelor antrenate la reabilitarea drumurilor care transportă mixturi asfaltice preparate la cald.
ANTA avertizează că cetățenii care nu se vor conforma riscă să fie amendați.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Dreptul la natură
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1774
- Populația:
- 1417 locuitori
Hîrtopul Mic este un sat din cadrul comunei Hîrtopul Mare, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Criuleni și la 34 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1417 oameni. Satul Hîrtopul Mic a fost menționat documentar în anul 1774.
Comentarii
(0)