14 august 2021, 12:00 Realitatea moldovenească views 2794
Care este volumul de gaze consumat și achitat de Moldova
14 august 2021, 12:00 Realitatea moldovenească views 2794

Care este volumul de gaze consumat și achitat de Moldova

Volumul consumului de gaze naturale în luna iulie curent a constituit 29,1 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 20% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna iunie 2021 acest indicator a scăzut cu 4,4 milioane de metri cubi sau cca 13,2%.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 iulie 2021, au plătit 98,5% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 0,8 puncte procentuale mai mult decît în aceeași perioadă a anului 2020. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,2%, cu o creștere de 2,3 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,7%, cu 0,1 puncte procentuale mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 267 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 711,4 mii de lei. Totodată, față de 86 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 iulie 2021 a atins cifra de 2,672 miliarde de lei și acoperă 99% din volumul furnizat.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Moldovagaz , gaz

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1617
Populația:
1397 locuitori

Catranîc este un sat şi comună din raionul Făleşti. Catranîc este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 36 km de orașul Fălești și la 130 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1397 de oameni. Satul Catranîc a fost menționat documentar în anul 1617.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.