29 februarie 2024, 12:00 Realitatea moldovenească views 959
Valeriu Ostalep:
29 februarie 2024, 12:00 Realitatea moldovenească views 959

Valeriu Ostalep: "Între Chișinău și Tiraspol trebuie să existe un dialog permanent"

Chișinăul și Tiraspolul trebuie să discute permanent și este foarte important ca malul drept al Nistrului să explice poziția sa malului stîng, pentru ca acesta să nu se teamă de acțiunile autorităților Moldovei.

O astfel de opinie a exprimat Valeriu Ostalep, expert în securitate și fost viceministru de Externe, în cadrul emisiunii Morari.live.

Totodată, el a spus că nu așteaptă anumite acțiuni de destabilizare la cel de-al VII-lea Congres al deputaților de toate nivelurile din Transnistria, care are loc astăzi la Tiraspol.

"Nu se întîmplă nimic supranatural, nu mă aștept la nici o declarație, la acțiuni destabilizatoare sau revoluționare care să pună regiunea noastră în vreo situație periculoasă", a spus Valeriu Ostalep.

În același timp, el a subliniat că între Chișinău și Tiraspol trebuie să existe un dialog permanent, deoarece pe malul stîng al Nistrului locuiesc aceiași oameni ca și pe cel drept, au aceleași interese și așteaptă de la Chișinău niște lucruri raționale. Ei nu trebuie să se teamă de acțiunile autorităților moldovenești. Iar de aceea, acestea din urmă ar trebui să le explice deciziile lor, inclusiv cele privind introducerea taxelor de import în cadrul noului Cod Vamal.

"Nu spun că este bine sau rău. Nu dau niciun fel de estimare. Dar, fiind vorba de un subiect sensibil, este normal ca atît Chișinăul, cît și Tiraspolul să se înțeleagă, să desfășoare o muncă explicativă. Trebuie să existe o previzibilitate a oricărei guvernări, astfel încît autoritățile să ne liniștească", a subliniat expertul în securitate și fostul viceministru de Externe.

Potrivit lui, situația nu este simplă, oamenii sînt indignați și sînt necesare clarificări, inclusiv în ceea ce privește situația privind interdicția de livrare a medicamentelor în Transnistria.

"Trebuie să înțelegem de ce se creează o astfel de iluzie. Nu spun că se duce o campanie țintită de încercuire a Transnistriei și că transnistrenii nu au voie să primească medicamente. Dar oamenii au dreptul să își exprime nemulțumirea. Lor nu le place ceva. Așa că haideți să ascultăm ambele părți. Dar Chișinăul întîrzie mereu", și-a exprimat nemulțumirea Valeriu Ostalep.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Valeriu Ostalep , Chisinau , Tiraspol

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
1196 locuitori

Oneşti este un sat din cadrul comunei Zăbriceni, raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 14 km de orașul Edineț și la 9 km de stația de cale ferată Brătușeni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1196 de oameni. Prima atestare documentară a satului Onești din ținutul Hotin datează din 7 martie 1528.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.