21 decembrie 2016, 15:20 Personalități views 6534
Originar din Moldova: Evgheni Butenko - consacrat pictor avangardist (Foto)
21 decembrie 2016, 15:20 Personalități views 6534

Originar din Moldova: Evgheni Butenko - consacrat pictor avangardist (Foto)

Despre pictorul care s-a născut și a crescut la Chișinău scrie Snob ca despre suprarealismul rus, ce a ajuns și la Paris, orice galerie de artă modernă e bucuroasă să găzduiască expozițiile sale. 8 ani în urmă Evgheni Butenko și-a vîndut apartamentul cu două camere de la Chișinău și s-a mutat cu traiul în satul Osimino, din regiunea Sanct Petersburg, unde locuiește împreună cu soția și cei patru copii ai săi, creîndu-și picturile, pline de absurditate și realism, imagini și simboluri, întotdeauna însoțindu-le cu comentarii de autor.

Despre sine

M-am născut în anul 1979 la Chișinău. Am studiat la Facultatea de Filologie a Universității Slavone. Apoi am lucrat în calitate de artist grafic. Prima mea expoziție a fost vernisată, de asemenea, la Chișinău, în anul 2001, la Galeria "Art-aorta" și se numea: "Cercul memoriei lui Botticelli", unde am prezentat ciclul de "Jurnal grafic".

În anul 2008 m-am mutat la Sankt-Petersburg, deoarece m-am căsătorit, iar soția mea e din Sankt-Petersburg.

Despre creația sa

Nu am fost niciodată interesat de gen sau stil, în general, ca fenomen și e puțin probabil să mă cointereseze. Genurile, direcțiile și descrierile anumitor stiluri în artă sînt create de către criticii de artă doar pentru comoditate. Și nu mai mult. Pentru a distinge o anumită etapă istorică și persoanele care fac parte din aceasta. Stilul și genul nu poartă vreo conotație specială semantică, mistică sau din altă lume.

La vîrsta de 14 ani, am realizat definitiv, că arta este singurul lucru cu care merită să te ocupi în această viață. Acum am 37 de ani, dar cu cît mai mult trăiesc, cu atît mai mult mă conving de faptul, că acest lucru este adevărat. Pur și simplu atunci, lumea mi se deschise sau mai bine-zis a început să se deschidă. Prin intermediul reproducțiilor tablourilor, cărților, muzicii, filmelor etc.

Am avut diferite momente în viața mea, spre exemplu, din anul 2008 pînă în 2012, eu nu am pictat deloc. Acum, sînt dejapatru ani, de cînd am revenit la munca de creație. Cel mai mult mi-a influențat creația simpla conștientizare a faptului că fără creativitate nu pot fi conștient de mine ca persoană. Credeți-mă, acestea nu sînt doar cuvinte, ci un sentiment foarte profund, născut din suferință.

Mă inspiră acel fapt, că unicul aspect cu adevărat pozitiv al artistului este renunțarea la logica convențională, înțelegerea minții, stăpînirea sensului existențial comun și a întregii acestei minți medii slabe în favoarea conștientizării nedivizate a faptului că în societate și în viața ta totul e atît de rău, încît mai rău nu se poate. Anume această conștientizare și este un impuls creativ care vă va impune să ieșiți la război cu dvs. înșivă ca să alegeți să vă ocupați de artă.

Despre Chișinău

Eu nu sînt împotrivă să vin la Chișinău cu o expoziție. Pur și simplu toate acesta presupun o sumedenie de probleme organizatorice. În cazul în care va exista o oportunitate prielnică cu siguranță că o să profit de ea, pentru că eu întotdeauna îmi amintesc cu căldură orașul, în care m-am născut și am crescut.

Lucrările lui Evgeni Butenko se păstrează în colecțiile particulare din Rusia, Franța, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii.

Sursa: locals.md

Cuvinte cheie:

pictor , arta

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1482
Populația:
4995 locuitori

Mingir este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Semionovca și Mingir. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Hîncești și la 80 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4995 de locuitori. Satul Mingir a fost menționat documentar în anul 1482 cu denumirea Gura Ocoalelor.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.