|
La 20 de ani și-a propus să cucerească Everestul, iar la 30 de ani și-a văzut visul împlinit!
Alpinistul moldovean, Vladislav Zotea, a cucerit Everestul vineri, 19 mai.
El și-a anunțat performanța într-o postare pe pagina sa de Instagram. Iar sîmbătă, 20 mai, alpinistul a urcat și muntele Lhotse I.
Vladislav s-a născut la Chișinău și a trăit toată viața în sectorul Botanica.
La vîrsta de 20 de ani, a început să se autodezvolte și să se gîndească cum să trăiască în continuare și și-a stabilit obiectivul ca la 30 de ani să urce pe muntele Everest.
La vîrsta de 21 de ani s-a mutat în America, unde în prezent este proprietarul unei companii de logistică cu un personal de 60 de angajați.
De asemenea, la vîrsta de 30 de ani, Vladislav este un soț și un tată iubitor, acesta avînd 4 copii.
"Pentru a face față tuturor sarcinilor și a nu înnebuni, eu plec la munte. Munții mă ajută să mă îndepărtez de la soluționarea permanentă a problemelor și să reflectez în liniște. De asemenea, este o activitate fizică excelentă și este incredibil de frumos! Pentru prima dată am evadat în munți de la agitația zilnică cînd am avut o criză de nervi la serviciu. Iar după weekend, cînd am văzut că încă nu-mi trecuse starea de nervozitate, luni am decis să merg singur în drumeție, am făcut cumpărături și marți eram deja pe traseu. Pentru drumeție, am ales wonderland trail - o potecă în jurul vulcanului local Rainish din statul Washington. Aceasta este un drum de 100 de mile, cu peste o mie de creșteri și scăderi de altitudine în fiecare zi", a spus Vladislav Zotea.
Cum a cucerit Everestul, aflați în interviu.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Dreptul la natură
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1649
- Populația:
- 1861 locuitori
Limbenii Vechi este un sat şi comună din raionul Glodeni. Limbenii Vechi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Glodeni și la 159 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1861 de oameni. Satul Limbenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1649.
Comentarii
(0)