Mergi spre compartimentul: Muzica
24 iulie 2017, 16:30 Muzica views 39954
Muzica clasică a răsunat la Cetatea Tighina
24 iulie 2017, 16:30 Muzica views 39954

Muzica clasică a răsunat la Cetatea Tighina

Turneul La, La Play al Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei a ajuns duminică, 23 iulie, la Cetatea Tighina.

Fani ai muzicii clasice din dreapta și stânga râului Nistru, dar și turiști străini au putut audia muzica clasică interpretată de artiști de pe ambele maluri. Evenimentul a avut loc cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii", implementat de PNUD, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al PNUD.

Șeful Departamentului cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Aneil Singh, și-a manifestat încrederea că evenimentul va fi un început pentru noi colaborări între cele două maluri. „Uniunea Europeană sprijină și va continua să sprijine inițiativele de apropiere între cele două maluri ale Nistrului într-un spirit de încredere și cooperare", a spus Aneil Singh.

Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă a ONU, reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova, este de părere că acest eveniment reprezintă mai mult decât un concert, fiind un „pod cultural". „Mă bucură mult că muzicienii au apelat la sprijinul Programului european de consolidare a încrederii pentru a realiza acest eveniment. Anume acesta este rolul parteneriatului nostru strategic cu Uniunea Europeană – implicăm locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru în proiecte comune, astfel încât ei să își îmbunătățească calitatea vieții", a afirmat Dafina Gercheva.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii", implementat de PNUD Moldova, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

muzica , cetate , Bender

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec XIX
Populația:
594 locuitori

Constantinovca este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Constantinovca şi Iachimeni. Satul Constantinovca este amplasat în regiunea de şes şi mici coline, pe rîul Draghiştea, situat la 27 km de oraşul Edineţ, la 35 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 229 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 594 de oameni. Satul Constantinovca a fost înființat la mijlocul secolului al XIX-lea.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.