|
Foto: paginademedia.ro |
Irina Rimes: “Acasă” este despre întoarcerea la rădăcini
Irina Rimes lansează cel de-al patrulea album „Acasă”, compus într-un drum de redescoperire al artistei, care a călătorit prin România cu rulota alături de echipa ei în cadrul unor sesiuni de songwriting în locurile cele mai frumoase din țară, cu destinația finală, chiar acasă, la Izvoare, în Republica Moldova.
Materialul s-a lansat online, pe magazinele digitale, cît și fizic sub formă de CD, iar ulterior va apărea și o variantă pe vinil. ”Acasă” include 16 piese confesiune, lecuitoare și sensibile, compuse de artistă. Pe album sînt și cele două colaborări cu Grasu XXL ”Pentru totdeauna” și cu Jah Khalib pentru ”Навсегда”.
”Prin acest album, pun punct unui capitol mare, poate cel mai rebel, poate cel mai răzleț capitol al vieții mele. Am suferit, am visat, am vrut, am avut și apoi am pierdut, ca mai apoi sa sufăr iar, am pierdut din nou ca mai apoi să regăsesc. Dar nu ceva ce am pierdut, ci mai degrabă ceva nou, ceva ce era tot timpul acolo și eu nu știam.
“Acasă” este despre întoarcerea la rădăcini, la cel cu care ești bine, adică tu în varianta ta relaxată și acceptată. Atunci cînd răsufli ușurat că te-ai regăsit pe tine, acasă, în brațele tale. Eu am scris despre toate lucrurile acestea și le-am comprimat într-un album care este cel mai concis lansat de mine pînă acum, atît din punct de vedere muzical, dar și vizual”, a declarat Irina Rimes.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1615
- Populația:
- 104 locuitori
Duma este un sat din cadrul comunei Dereneu din raionul Călărași. Satul are o suprafaţă de circa 0.38 kilometri pătraţi. Localitatea Duma se află la distanța de 24 km de orașul Călărași și la 94 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 104 oameni. A fost atestată documentar în anul 1615.
Comentarii
(0)