|
Un moldovean nominalizat de revista Forbes în topul „30 under 30” (Foto)
Ex-președintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova, Doru Curoșu, a fost nominalizat de către revista americană Forbes în topul „30 Under 30 Europe" la secția „Politici".
„30 Under 30 Europe" este un top realizat de prestigioasa publicație Forbes care selectează și nominalizează 30 de povești de succes ale tinerilor cu vîrsta de pînă la 30 de ani, implicați în diferite domenii de activitate. Printre cei nominalizați în acest an îl regăsim și pe moldoveanul Doru Curoșu. Ex-președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova a fost nominalizat la compartimentul „Politici".
Potrivit Forbes, Doru Curoșu este implicat în elaborarea politicilor pentru tineret. Din ianuarie 2015 este membru al organizației europene European Youth Forum și reprezintă Moldova la Summitul Mondial Inovativ pentru Educație, unde a fost premiat pentru participare civică.
Tînărul ne-a destăinuit că este plăcut uimit de nominalizare, pentru rezultatele de acasă a fost apreciat la nivel internațional, însă în țară, mai puțin. Referindu-se la meritele care au generat aprecierea de către revistă, Doru a spus „Presupun că i-am convins la interviul care l-am avut online, unde le-am povestit despre activitatea în CNTM, și inițiativele lansate prin prisma organizației pe parcursul mandatului meu De asemenea, activitatea mea în cadrul Formului European al Tinerilor și mulțimea de proiecte internaționale unde am fost implicat ca trainer, speaker sau expert pe elaborarea anumitor documente de poziții adresate factorilor de decizii la nivel internațional".
Dorește ca alți tineri să-i urmeze exemplul și să se inspire și ei. El crede că oricine poate reuși, toate rezultatele lui se datorează în mare parte efortului personal și al echipei cu care a lucrat. Voluntariatul, entuziasmul, dedicația și curajul și-au făcut lucrul.
Dacă facem o retrospectivă a activităților în care a fost implicat tînărul, trebuie să menționăm că acesta a fost președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova timp de doi ani. Anterior, acesta a deținut funcția de vice-președinte al AIESEC Moldova. El este și organizatorului primului Festival al Tineretului din țară, petrecut în acestă vară. Este specialist în resurse umane.
Tînărul a deținut și funcția de Consilier în domeniul tineretului la Ministerul Tineretului și Sportului în perioada Guvernului Streleț.
Aici vedeți nominalizarea moldoveanului de către revista Forbes.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1623
- Populația:
- 1844 locuitori
Pererîta este un sat şi comună din raionul Briceni. are o suprafaţă totală de 23.29 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 31.38 km. Pererîta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Pererîta se află la o distanță de 12 km de oraşul Lipcani și 278 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1844 de oameni. Localitatea a fost atestată documentar în anul 1623.
Comentarii
(0)