De ce dispar albinele?
Foto: fermer02.ru |
În ultimii ani comunitatea ştiinţifică bate alarma: dispar albinele şi bondarii. Experții prezic că, dacă tendințele actuale continuă, atunci albinele pot dispărea complet pînă în 2035, susține Euronews.
Experții reamintesc deputaţilor europeni că succesul agriculturii, precum şi conservarea florei din regiune, depind direct de polenizarea plantelor de către albine, iar numărul lor în Europa a fost în continuă scădere. Un angajat al laboratorului care se ocupă de sănătatea albinelor enumeră motivele pentru dispariţia lor.
"Boala este provocată de o căpușă. Acesta este un adevărat flagel al ramurii. În plus utilizarea pesticidelor duce la intoxicatii chimice a insectelor", - a declarat Marie-Pierre Shoza.
"Problemele sînt create şi de agricultură modernă, din cauza căreia se reduce diversitatea surselor de alimentare a albinelor. Prisăcile se pustiesc din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Astfel în acest an, în Franţa a fost o primăvară foarte rece şi ploioasă".
Unul dintre organizatorii evenimentului deputatul Gaston Franco, a semnat Carta simbolică în sprijinul albinelor şi diversității naturale în ansamblu ca un întreg. El solicită încurajarea utilizării de tehnologii curate în sectorul agrar, dar mai întîi de toate pentru a stabili cît de mare este pericolul pentru albine.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1809
- Populația:
- 1020 locuitori
Colosova este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Crasnaia Besarabia, Pobeda și Colosova. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Grigoriopol și la 78 km de Chișinău. Populaţia satului Colosova alcătuia 1020 de oameni în anul 2000. Satul Colosova a fost întemeiat în anul 1809 cu denumirea Bergdorf.
Comentarii
(0)