Smartphoanele și tabletele intenționează să preia puterea asupra lumii
Foto: agerpres.ro |
Dispozitivele bazate pe sistemele de operare iOS și Android se răspîndesc mai rapid decît orice altă tehnologie de consum din istorie. Acestea sînt concluziile raportului publicat de compania analitică Flurry.
Analiștii susțin că viteza de penetrare a smartphone-urilor și tabletelor în viețile noastre este de zece ori mai mare decît a calculatoarelor personale în anii 80 al secolului trecut.
Pînă în iulie 2012, în toată lumea, existau 640 milioane de iOS și dispozitive bazate pe Android. Compania Flurry pretinde că fi capabilă să detecteze circa 90 % din toate dispozitivele active prin baza sa de date, urmărind cu regularitate 200 000 de programe.
Lider la numărul de dispozitive sînt Statele Unite ale Americii – 165 de milioane. China este pe locul al doilea, cu 128 de milioane de dispozitive. Conform studiului desfășurat de compania Flurry în China aproape în fiecare an interesul pentru cele două sisteme de operare, și implicit și gadgeturile care le rulează, a crescut cu 401%. E drept că în țara asiatică e și destulă populație încît să se justifice o creștere în doleanțe atunci cînd vine vorba de smartphone-uri de nivel mediu care rulează Android, spre exemplu.
Utilizarea pe scară largă a dispozitivelor inteligente în întreaga lume arată că, în următorii ani ne putem aștepta la un boom pe piața tehnologiilor. În timp ce țările dezvoltate, cum ar fi SUA se apropie de punctul de saturație - aproximativ 78 % din persoanele cu vîrsta de 15 - 64 de ani utilizează smartphon și tablete - cele patru țări care se dezvoltă rapid – Brazilia, Rusia, India și China sînt printre primele zece țări în care proliferarea dispozitivelor mobile înregistrează un ritm fără precedent.
Tot în China cam în fiecare an în jur de 100 de milioane de „aparate” sînt cumpărate, practic din nou o justificare pentru creșterile procentuale foarte mari. În ritmul acesta, China ar putea ajunge ca în decembrie 2012 să fie țara cu cele mai multe device-uri pe Android și iOS, depășind practic SUA, unde „băștinașii” de aici sînt și ei foarte interesați de smartphone-uri. În Brazilia numărul de device-uria crescut cu 220%, în Rusia cu 189%, iar în India – cu 176 %.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1893
- Populația:
- 35 locuitori
Roşcanii de Jos este un sat din cadrul comunei Ghiduleni, raionul Rezina. Roşcanii de Jos este situat la o distanță de 39 km de orașul Rezina și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 35 de oameni. Localitatea a fost întemeiată în anul 1893.
Comentarii
(0)