|
Kayaking de-a lungul rîului Nistru (Foto)
Timp de două zile au avut parte de o adevărată expediţie pe caiace de-a lungul rîului Nistru. La expediția cu genericul "Nistru fără hotare" în cadrul Campaniei Internationale la kayaking 2016 pe rîul Nistru, cu sloganul „Pace, prietenie și cooperare!", au participat cluburi sportive din Republica Moldova, Ucraina şi Belorusia, inclusiv persoane cu nevoi speciale.
Startul expediţiei a fost dat în satul Iarova la 19 mai, iar finişul, a doua zi, la 20 mai, la Soroca. Acţiunea a fost organizată cu scopul de a reintegra persoanele cu dizabilități prin intermediul sportului, dar și de a consolida relațiile de prietenie dintre participanţii din cele trei țări.
Pe parcursul celor două zile, aceştia au avut parte de doze bune de adrenalină, comunicare şi mult timp liber petrecut în sînul naturii. Unul din curajoşii care s-au avîntat în această expediţie este Tatiana, care, încurajează şi alte persoane cu dizabilităţi să ia parte la asemenea acţiuni. „Chiar dacă expediția nu a început, deja am aflat lucruri nespus de plăcute şi folositoare", a spus Tatiana în timp ce aştepta cu nerăbdare startul.
La finalul expediţiei, fiecare participant s-a învrednicit cu o diplomă, iar învingătorii âau fost premiaţi. Organizatorii expediției cu genericul "Nistru fără hotare" sînt Consiliul raional Soroca, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Politiţia de frontieră a R.Moldova şi A.O Clubul Sportiv „Nistru".
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1636
- Populația:
- 750 locuitori
Bădragii Vechi este un sat şi comună din raionul Edineţ. Bădragii Vechi este unicul sat din comună. Satul este aşezat pe malul rîului la o distanță de 24 km de oraşul Edineţ, la 35 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 225 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 750 de oameni. Prima atestare documentară a localităţii o găsim într-un document din 13 februarie 1636.
Comentarii
(0)