|
Noi teste medicale, obligatorii pentru gravide
Medicii vor putea depista mult mai devreme afecţiunile gravidei şi ale fătului. Aceasta va fi posibil datorită noilor teste medicale, care vor deveni obligatorii pentru femeile însărcinate.
Măsurile au fost aprobate de către Ministerul Sănătăţii şi vor fi aplicate din luna februarie. În urma modificărilor, viitoarele mame vor efectua 14 teste şi nu 11 cât există în prezent.
Medicii au depistat în urina acestei gravide un nivel înalt de glucoză. S-a întâmplat în a treia lună de sarcină, când exista riscul ca fătul să fie afectat. Din fericire, doctorii au intervenit la timp.
În prezent, gravidele nu fac testul de stabilire a nivelului de glucoză în sânge. Acesta va deveni însă obligatoriu, iar ca urmare diabetul la bebeluşi va putea fi evitat.
"Pot fi afectate organele interne ale fătului, de exemplu ficatul. Se poate acumula şi lichid la făt. Fătul extras la timp are şanse de a supravieţui", a declarat directorul interimar al Institutului Mamei şi Copilului, Marin Rotaru.
Suplimentar, gravidele vor face investigaţii biochimice şi mai multe analize de urină. Astfel, vor fi depistate malformaţiile congenitale ale fătului şi stările hipertensive ale femeilor însărcinate, care pot provoca naşteri premature.
În premieră, gravidele vor avea dreptul să-şi aleagă şi medicul ginecolog. Vitoarele mame vor putea apela, gratuit, la orice specialist din instituţiile medicale publice din localitate.
"Este necesar de consimţământul acestuia în cazul în care naşterea se declanşează atunci când nu este de gardă sau nu este în orele sale de serviciu. Şi atunci absolut legal şi oficial medicul se poate apropia şi primi naşterea", a spus ministrul Sănătății, Ruxandra Glavan.
Potrivit statisticilor, 12 din 1.000 de copii se nasc cu patologii grave.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1919
- Populația:
- 684 locuitori
Flocoasa este un sat din cadrul comunei Ciobalaccia, raionul Cantemir. Situat în zona Colinelor Tigheciului, satul Flocoasa se află la distanța de 25 km de orașul Cantemir şi la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 684 de oameni. Localitatea a fost întemeiată în anul 1919.
Comentarii
(0)