06 februarie 2017, 16:00 Sănătate views 2397
2300 de femei au efectuat gratuit teste pentru depistarea cancerului de col uterin
06 februarie 2017, 16:00 Sănătate views 2397

2300 de femei au efectuat gratuit teste pentru depistarea cancerului de col uterin

Un Laborator medical privat din capitală a efectuat gratuit teste de screening cervical în cadrul Săptămînii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, desfăşurată în perioada 23-31 ianuarie curent.

Potrivit datelor prezentate astăzi în cadrul unei conferinţe de presă, la examenul medical au participat peste 2300 de femei, cu vîrste cuprinse între 25 și 61 de ani. „În cazul a peste 800 de femei au fost depistate diferite anormalităţi caracteristice maladiilor precanceroase, care pot fi tratate cu succes prin adresarea la medic. Totodată, au fost depistate şase cazuri de cancer, dintre care două ar putea fi tratate", a menţionat medicul Diana Valuţă.

Conform specialiştilor, cazurile de patologie depistate vor fi direcţionate către un diagnostic suplimentar, iar cele şase cazuri de cancer confirmate vor fi transmise spre examinare şi prescrierea unui tratament oncologic specializat.

Directorul medical al Laboratorului medical privat, Boris Gîlca, a specificat că acţiunea vine în susţinerea eficientizării programelor de responsabilitate socială. „Sîntem hotărîţi să menţinem şi în continuare un parteneriat eficient cu sistemul de sănătate publică în toate campaniile de prevenţie medicală. Activitatea a costat în total peste 277 mii de lei, aceasta s-a bucurat de succes în rîndul femeilor, ceea ne face să credem că acţiunea a reuşit. Totodată, vin cu iniţiativa ca toate centrele de medicină privată să semneze un acord cu Ministerul Sănătăţii pentru a participa la prevenţia şi diagnosticarea cetăţenilor", a spus Gîlcă.

În anul 2015, în Republica Moldova se aflau la evidență cu cancer de col uterin peste 3900 de femei. Mortalitatea din pricina acestei maladii reprezintă a doua cauză de deces prin cancer la femei, după cel mamar, deoarece boala se manifestă doar în stadiu final.

Cancerul cervical afectează preponderent femeile tinere. Cele mai multe cazuri survin la femeile cu vîrste cuprinse între 35 şi 60 de ani. Totodată, mai mult de 60% din cazurile noi sînt diagnosticate în ultimele stadii. În anul 2015, aproximativ 150 de femei au decedat din cauza acestei maladii. Medicii recomandă femeilor cu vîrste cuprinse între 25 şi 61 de ani să efectueze examenul medical la fiecare trei ani.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

femei , sanatate , cancer

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
1213 locuitori

Ceadîr este un sat şi comună din raionul Leova. Ceadîr este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Leova și la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1213 oameni. Satul Ceadîr a fost menționat documentar în anul 1770.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.