30 august 2017, 17:20 Sănătate views 4775
Preţul setului alimentar pentru donatorii de sînge se va dubla
30 august 2017, 17:20 Sănătate views 4775

Preţul setului alimentar pentru donatorii de sînge se va dubla

Preţul setului alimentar pentru donatorii de sînge se va dubla, notează NOI.md cu referire la un comunicat al guvernului.

O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniştri, cu scopul de a oferi posibilitatea de asigurare a donatorilor de sînge cu produse sănătoase care conţin cantitatea necesară de proteine, glucide, lipide şi fibre alimentare.

Sporirea şi menţinerea numărului de donatori voluntari neremuneraţi, inclusiv includerea acestora în rîndul celor sistematici, este în corelaţie cu grija statului faţă de sănătatea acestora. Astfel, dublarea costului pachetului alimentar va oferi posibilitatea procurării produselor care asigură suplinirea pierderilor de calorii, instituirii statutului de donator sănătos de sînge şi componente sangvine şi a îmbunătăţirii calităţii sîngelui sau componentelor sangvine donate.

Noul pachet alimentar, identificat în cadrul unui grup de lucru de profil, va include un litru de suc fără adaos de zahăr, conserve din carne şi peşte. De asemenea, donatorii vor primi aproximativ 100 de grame de ciocolată, 400 de grame de halva sau 250 de grame de fructe uscate. Noul set va include și o conservă de legume.

De menţionat că pentru asigurarea volumului necesar de produse sangvine e nevoie de 80 de mii de donări de sînge anual.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

produse , preţ , donarea sîngelui

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1813
Populația:
1931 locuitori

Aluniş este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Aluniş este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, este situat la 20 km de oraşul Rîşcani şi la 158 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1931 de oameni. Satul Aluniș a fost menționat documentar în anul 1813.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.