03 martie 2018, 15:15 Sănătate views 10639
Paisprezece persoane au suferit fracturi din cauza ghețușului
03 martie 2018, 15:15 Sănătate views 10639

Paisprezece persoane au suferit fracturi din cauza ghețușului

Paisprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore, după ce au căzut şi au suferit fracturi sau traumatisme din cauza ghețușului de pe drumuri, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă din capitală, Petru Craveţ, a specificat că din numărul total de pacienţi, doi au fost internați în spital, celorlalți li s-au acordat îngrijiri şi au fost lăsaţi să plece acasă.

„În mare parte, victimele sunt persoane în etate, care au căzut în curțile blocurilor sau în stradă. Totodată, o persoană a fost internată în secția reanimare cu degerături. Este vorba de o femeie, în vârstă de 63 de ani, din raionul Ialoveni. În prezent, starea acesteia este gravă, femeia fiind conectată la respirație artificială", a spus Craveţ.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blănaru, a menţionat pentru agenţie că, în ultimele 24 de ore, o persoană din raionul Edineț s-a adresat la urgență cu hipotermie. „Este vorba de o femeie, de 84 de ani, care nu avea încălzire în cază. În sudul țării nu au existat cazuri de hipotermii sau degerături", a spus Blănaru.

Medicii-traumatologi recomandă populaţiei, în special oamenilor în etate, să se abţină de la călătorii prin oraş, pe timp de ninsoare şi polei. Dacă s-a întâmplat că aţi căzut jos şi simţiţi dureri grave în porţiunile de corp vătămate, rugaţi trecătorii să apeleze Serviciul 903. Nu întreprindeţi nimic până la sosirea medicilor, pentru că orice mişcare în plus ar putea agrava și mai mult traumatismele, avertizează traumatologii.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile, vremea se va încălzi.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

fractura , ghețuș

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
79 locuitori

Pobeda este un sat din cadrul comunei Colosova din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Grigoriopol și la 76 km de Chișinău. Populaţia satului Pobeda alcătuia 79 oameni în anul 2000. atul Pobeda a fost înființat la începutul secolului XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.