|
Rujeola bate în retragere
Potrivit Agenției Naționale de Sănătate Publică, rujeola bate în retragere, ultimul caz de îmbolnăvire a fost confirmat prin analize de laborator în data de 7 septembrie.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, în Republica Moldova în perioada anilor 2008-2011 nu a fost înregistrat niciun caz de rujeolă, apoi au fost înregistrate 40 de cazuri între 2012-2014. După o pauză de trei ani, în 2017 rujeola a început să se răspîndească, de la începutul anului 2018 și pînă în prezent fiind confirmate 281 de cazuri. Majoritatea au fost înregistrate în luna august, după ce un copil din Ceadâr Lunga, întors infectat dintr-o vizită din Ucraina, s-a aflat în perioada de incubație la tabăra de odihnă din satul Morenii Noi, Ungheni, cu aproape o sută de persoane, majoritatea din sudul țării.
După distribuirea geografică a cazurilor de rujeolă, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în raionul Ceadâr-Lunga – 147. Cea mai afectată grupă de vîrstă a fost de la 5 ani la 9 ani – 38%. Au fost afectați și opt copii cu vîrsta de pînă la un an.
În 89,3% din cazuri persoanele nu au fost vaccinate. Majoritatea nu au făcut-o din cauza convingerilor religioase și personale.
Rujeola este o boală extrem de contagioasă care afectează copiii și tinerii, deseori cu consecințe şi complicații severe la persoane nevaccinate. Un copil bolnav poate să infecteze pînă la 18 copii. Maladia prezintă o stare febrilă cu erupții, însoțită de tuse, rinită și/sau conjunctivită. Urmările acestei maladii sînt foarte grave, care pot duce la sechele pe viață sau chiar deces.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1517
- Populația:
- 3585 locuitori
Şerpeni este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Şerpeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Şerpeni este situat la o distanţă de 25 km de oraşul Anenii Noi şi la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3585 de oameni. Prima atestare documentară a localităţii datează dina nul 1517.
Comentarii
(0)