Mergi spre compartimentul: Arhitectura
08 ianuarie 2017, 13:30 Arhitectura views 27549
08 ianuarie 2017, 13:30 Arhitectura views 27549

O capodoperă a arhitecturii la Bălţi

Oraşul Bălţi dispune de un bogat patrimoniu cultural şi istoric. O adevărată capodoperă a arhitecturii este Catedrala ”Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, construcţia căreia a fost iniţiată de episcopul de Hotin cu reşedinţa la Bălţi, Visarion Puiu, după proiectul arhitectului A. Gabrielescu, care a îmbinat reuşit arhitectura tradiţională cu plan triconc şi elementele constructive şi decorative ale stilului neobizantin.

Construcţia catedralei a durat un deceniu (1924-1934), picturile interioare şi exterioare au fost executate de renumiţi pictori italieni, unguri, români, ruşi, sculpturile din piatră au împodobit coloanele catedralei. Gardul şi porţile au fost executate manual de fierarii din Cernăuţi. Turla principală a bisericii s-a înalţat la 46 metri în armonie şi proporţie echilibrată cu restul catedralei. În interiorul catedralei, impresionantă prin dimensiunile sale, pot asista la slujbe peste 1000 de credincioşi.

În faţa bisericii pe axa ei principală s-a amplasat un baptisteriu al cărui arhitect a fost V. Voiţehovschi. Sculpturile în piatră împodobesc coloanele baptisteriului.

Soarta catedralei sfinţite cu mult fast în anul 1935 a fost tragică. În anul 1961 locaşul a fost închis, în incinta sa fiind amplasat Muzeul ţinutului natal. În această perioadă catedrala a suferit deteriorări serioase frescele fiind acoperite cu var, au fost pierdute icoane, cărţi bisericeşti preţioase etc. La începutul anilor `90 catedrala a fost restaurată şi redată bisericii ortodoxe.

Cuvinte cheie:

biserica , localitati , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1627
Populația:
1599 locuitori

Pruteni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Valea Rusului, Pruteni, Cuzmenii Vechi și Drujineni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Fălești și la 142 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1599 de oameni. Satul Pruteni a fost menționat documentar în anul 1627.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.