Mergi spre compartimentul: Arhitectura
01 octombrie 2012, 10:12 Arhitectura views 10678
01 octombrie 2012, 10:12 Arhitectura views 10678

Ctitoria lui Vasile Lupu a luat Premiul Uniunii Europene pentru patrimoniu

În fiecare an, Europa Nostra şi Uniunea Europeană recompensează cele mai importante realizări în domeniul patrimoniului cultural. Prin intermediul Premiului Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural sînt sărbătorite excelenţa şi dăruirea arhitecţilor, meseriaşilor, voluntarilor, şcolilor, comunităţilor locale, proprietarilor de patrimoniu şi mediei. Aceştia, prin puterea exemplului, stimulează creativitatea şi inovarea, potrivit site-ului europanostra.org.

În 2012, Mănăstirea Golia din Iaşi, ctitoria domnitorului Moldovei Vasile Lupu, s-a numărat printre laureaţii Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural (Premiul Europa Nostra).

Mănăstirea Golia din Iaşi a fost premiată la categoria conservare. Potrivit juriului, restaurarea monumentului a contribuit la dezvoltarea zonei în care se află din punct de vedere educaţional, cultural şi turistic. În acelaşi timp, viaţa celor care trăiesc în mănăstire continuă după acelaşi ritm şi aceleaşi reguli, fiind un exemplu de program de dezvoltare strategică sustenabilă. Mănăstirea a fost construită de Vasile Lupu şi soţia sa, Ecaterina Cercheza, între anii 1650 şi 1652. O combinaţie de influenţe ruseşti şi orientale, mănăstirea are la exterior elementе vestice, marcate de barocul italian, fiind un ansamblu arhitectural unic în pesajul european.

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
707 locuitori

Hîjdieni este un sat din cadrul comunei Berezlogi, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 12 km de oraşul Orhei şi la 58 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 707 oameni. Satul Hîjdieni a fost menționat documentar în anul 1430.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.