|
MMPSF a solicitat investigaţii specializate în cazul Casei-internat din or. Orhei
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a creat o Comisie de evaluare a situației din cadrul instituțiilor sociale subordonate MMPSF, în legătură cu procesul de reformare a sistemului rezidențial de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi mintale, care reprezintă unul din obiectivele cheie ale politicii în domeniul de referință, rezultat din prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi Planul de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere.
Membrii comisiei au iniţiat evaluarea Casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din oraşul Orhei. În acelaşi timp, au fost examinate petiţiile parvenite în adresa MMPSF cu privire la presupusele neregularităţi în activitatea instituţiei vizate. O serie din aceste probleme ce ţin de tratamentul inuman în raport cu copiii au fost mediatizate în mass-media. MMPSF menţionează că imaginile video apărute în presă nu sînt realizate recent, avînd o vechime de cel puţin un an.
În scopul evaluării complexe a stării de lucruri, MMPSF a solicitat implicarea organelor de resort. Astfel, în perioada imediat următoare urmează şi realizarea unor investigaţii specializate: evaluarea psihologică a beneficiarilor, controlul activităţii economico-financiare şi respectării legislaţiei muncii. Obiectivul de bază al acestor activităţi este asigurarea respectării drepturilor copilului, reieşind din interesul superior al acestuia privind sănătatea, bunăstarea şi incluziunea lui în societate.
Pentru asigurarea unei investigaţii obiective şi imparţiale, pe perioada anchetei, MMPSF a emis ordin de suspendare din funcţie a directorului Casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din oraşul Orhei.
Concluziile finale ale evaluării instituţiei vor fi făcute publice odată cu finisarea investigaţiilor specializate.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1769
- Populația:
- 596 locuitori
Ocniţa este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ocniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Camenca și la 169 km de Chișinău. Populaţia satului Ocniţa alcătuia 596 de oameni în anul 2012. Satul Ocnița a fost menționat documentar în anul 1769.
Comentarii
(0)