Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
15 septembrie 2015, 11:53 views 11805
Icoana şi moaştele Sfântului Spiridon au fost aduse la Grătieşti
15 septembrie 2015, 11:53 views 11805

Icoana şi moaştele Sfântului Spiridon au fost aduse la Grătieşti

O icoană făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon al Trimitundei şi o parte din moaştele sale, au fost aduse din Grecia la biserica din comuna Grătieşti, municipiul Chişinău. Relicvele au fost întâmpinate de zeci de localnici care au venit să se roage pentru sănătatea lor şi a celor apropiaţi.

"Acest sfânt ajută oamenii care se luptă cu patimile sau viciile, ajută omul să ajungă la pocăinţă şi totodată aşa cum suntem ţară agrară ajută foarte mult agricultorului", a spus preotul Victor Pleşca.

Credincioşii speră că sfântul le va vindeca bolile şi le va ocroti familiile:

"Pentru sănătate, să nu am dureri, pentru copiii mei care sunt în străinătate. Bine că am ajuns, am venit şi m-am închinat şi m-am rugat. Lecuieşte, tămăduieşte bolile, scoate din dureri, ajută."

"Dacă ne rugăm, Dumnezeu tot ne dă. Am cerut sănătate, dar restul le facem noi cu mainile."

"El are atâta putere, atâta dragoste faţă de toţi creştinii. Să ne rugăm cu evlavie, omul aşteaptă minuni de la Domnul, dar trebuie să ne rugăm pentru asta."

Vestigiile vor rămâne la biserica "Sfânta Treime" din Grătieşti până în data de 21 septembrie. Ulterior, acestea vor fi depuse la Catedrala "Naşterea Domnului" din Chişinău, unde se vor afla timp de două săptămâni.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

icoana , moaşte , biserica , Moldova , religie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1447
Populația:
1648 locuitori

Vadul-Raşcov este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vadul-Rașcov și Socola. Amplasat pe cursul superior al Nistrului satul Vadul-Raşcov se află la o distanță de 23 km de orașul Șoldănești și la 104 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1648 de oameni. Vadul-Raşcov a fost atestat documentar la 14 ianuarie 1447.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.