Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
23 mai 2015, 12:30 views 11162
Tigri și lei pentru victorie la alegeri
23 mai 2015, 12:30 views 11162

Tigri și lei pentru victorie la alegeri

Tigri și lei i-au promis, în glumă, angajații Grădinii Zoologice din Chișinău candidatului PCRM la funcția de primar general al capitalei, Vasili Chirtoca, la o întîlnire din cadrul campaniei electorale. Angajații Grădinii Zoologice consideră că animalele de pradă îl vor ajuta pe Chirtoca să-și depășească concurenții electorali eficient și rapid, informează NOI.md.

Vasili Chirtoca a vorbit cu personalul Grădinii Zoologice despre cele mai importante probleme care vor fi soluționate imediat după ce el și colegii lui vor prelua conducerea municipiului. Candidatul pentru postul de primar general a explicat că în management el preferă o abordare complexă, astfel, toate problemele municipale au fost împărțite, în prealabil, în două categorii: cele ce pot fi rezolvate operativ și cele care necesită investiții semnificative.

Vasile Chirtoca a menționat că știe exact unde să găsească finanțare pentru realizarea proiectelor din categoria a doua: „Instituțiile globale de creditare în mod prioritar acordă capitalelor credite pe termen lung, cu rate ale dobînzii scăzute pentru dezvoltarea urbană și a infrastructurii", a spus candidatul.

Un alt set de întrebări adresate candidatului de către angajații Grădinii Zoologice s-a referit la restabilirea ordinii pe străzi: „Vă asigur că a doua zi după alegeri, vom începe a curăți străzile orașului. Și aceasta înseamnă interzicerea construcțiilor neautorizate și curățarea străzilor de publicitatea excesivă și comercianți, reducerea traficului pe autostrăzi și banala evacuare a gunoiului", a promis Chirtoca.

În plus, candidatul intenționează să acorde în mod prioritar sprijin întreprinderilor naționale din capitală care prestează servicii de agrement și pot atrage turiști. „Desigur, mă refer și la Grădina Zoologică. Veneam aici cu cei doi fii, iar acum îi aduc pe nepoții mei. Știu că actuala guvernare nu vă acordă prea mare atenție sau finanțe, dar, odată cu venirea noastră la Primărie, această situație se va schimba în bine", a accentuat Vasili Chirtoca.

Sursa: www.noi.md

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1812
Populația:
1157 locuitori

Dahnovici este un sat din cadrul comunei Bobeica, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Hîncești și la 53 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1157 de oameni. Satul Dahnovici a fost menționat documentar în anul 1812.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.