Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
04 martie 2017, 12:40 views 6303
La Chişinău va fi construită o sinagogă şi un muzeu al evreilor
04 martie 2017, 12:40 views 6303

La Chişinău va fi construită o sinagogă şi un muzeu al evreilor

Sînt doi paşi ai planului de acţiuni, formulat de Parlament, care are scopul de a combate antisemitismul. Subiectul a fost discutat la o întrevedere, pe care a avut-o preşedintele Parlamentului Andrian Candu cu reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Andrew Baker.

La întrevedere, Andrian Candu a discutat despre planul de acţiuni pe care îl are Parlamentul în vederea combaterii atitudinii ostile faţă de evrei.

"Lucrul cel mai important este să creştem un spirit al toleranţei şi a înţelegerii că ororile Holocaustului şi acţiunile antisemitiste sunt de condamnat", a declarat preşedintele Parlamentului Andrian Candu.

Rprezentantul OSCE s-a arătat încântat de iniţiativa Parlamentului de la Chişinău

.

"Vă pot asigura că, odată ce implementarea planului va începe, va veni şi asistenţa necesară atât din partea OSCE, cât şi din partea unor organizaţii, persoane fizice şi prieteni din străinătate, care să vă stea alături în acest parcurs", a spus rabinul, reprezentant al OSCE, Andrew Baker.

Amintim că în 2015, Parlamentul a adoptat o lege care prevede că 27 ianuarie este Ziua Comemorării Holocaustului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şase milioane de evrei au fost exterminaţi de fascişti.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , muzeu , parlament

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
3036 locuitori

Vărvăreuca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vărvăreuca și Stîrceni. Satul Vărvăreuca este situat la o distanță de 3 km de orașul Florești și la 134 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3036 de oameni. Satul Vărvăreuca a fost atestat documentar la 12 aprilie 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.