Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
25 mai 2017, 11:05 views 47022
Chirtoacă dă bir cu fugiții!
25 mai 2017, 11:05 views 47022

Chirtoacă dă bir cu fugiții!

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, l-a sunat pe unchiul său, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, și l-a anunțat că nu se întoarce în Republica Moldova. Despre aceasta au declarat pentru Noi.md surse sigure care au dorit sa-și păstreze anonimatul.

Chirtoacă a spus că nu mai revine la Chișinău, decizia sa avînd legătură cu eliberarea de ieri a șefului Direcţiei transport, Igor Gamreţchi, din izolatorul CNA în arest la domiciliu. Gamrețchi, care este suspectat de implicarea în dosarul parcărilor cu plată, a făcut mărturii despre Dorin Chirtoacă și schemele în care a fost implicat profitînd de funcția, pe care o ocupă de peste opt ani. Informația precum că Dorin Chirtoacă este vizat în mai multe dosare penale a fost discutată și anterior în presă.

De la începutul acestei săptămîni Chirtoacă se află peste hotare, iar tradiționala ședința săptămînală a Primăriei, de luni, nu a avut loc. Cel care modera ședința în lipsa lui Chirtoacă era viceprimarul Nistor Grozavu, la moment însă și el este în arest la domiciliu, la fel, bănuit de implicarea în dosarul parcărilor cu plată.

Totodată, la Chișinău este practic pe sfîrșite, procesul de colectare a semnăturilor pentru organizarea unui referendum privind demisia lui Dorin Chirtoacă. În dimineața zilei de 24 mai, erau colectate peste 51 de mii de semnături, iar ca să fie posibilă organizarea referendumului sînt necesare circa 65 de mii de semnături.

De precizat că recent, partidul condus de un alt primar cercetat cu legea, Ilan Shor, a anunțat că nu susține organizarea referendumului privind demisia lui Chirtoacă. Potrivit lor, Chirtoacă singur trebuie să-și dea demisia. Această declarație a fost făcută de un partid, liderul căruia nu a îndrăznit niciodată să-și anunțe demisia, asta chiar dacă numele său este implicat în mai multe scandaluri de proporții. În cea mai recentă notă informativă a companiei Kroll, care investighează jaful de proporţii din sistemul bancar, este scris negru pe alb că toate companiile implicate în furtul miliardului de dolari au legătură cu Ilan Shor.

Actualmente, Ilan Shor este în arest la domiciliu, iar Dorin Chirtoacă dă bir cu fugiții. Ce va urma?

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Dorin Chirtoaca , Mihai Ghimpu , CNA

Comentarii

 (1)
  • #1 KAA Răspunde Citează selecţia
    Как что дальше? Уволить, как злостного прогульщика. Он, в конце концов, на госслужбе, должен исполнять трудовой кодекс, либо нести соответствующее наказание.
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1607
Populația:
1184 locuitori

Şestaci este un sat şi comună din raionul Soldăneşti. Şestaci este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 6 km de orașul Şoldăneşti și 126 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1184 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Șestaci datează din anul 1607.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.