Bogdesco Ilie

Ilie Bogdesco s-a născut la 20 aprilie 1923 în satul Butuceni, raionul Rîbniţa. Pictor şi grafician. În 1933 familia sa a fost deportată de către autoritățile sovietice în regiunea Viatka din nordul Rusiei. În 1941 a absolvit școala medie, iar în 1942 a fost înrolat în armată, în cadrul unităților armate auxiliare din apropierea liniei frontului.

A absolvit în 1951 Institutul de pictură, sculptură şi arhitectură "I. E. Repin" din Leningrad (1951). Din 1952 Ilie Bogdesco predă disciplinile de specialitate la Școala de arte plastice din  Saratov. În anul 1953 s-a stabilit cu traiul la Chișinău, desfășurînd o activitate creatoare intensă, manifestându-se activ în diferite genuri de artă și deținînd concomitent importante funcții administrative.

Artist plastic al poporului din URSS din 1963. În 1975 devine membru-corespondent al Academiei de arte a URSS. Ilie Bogdesco afost  un mare maestru al gravurii, caligrafiei, picturii murale si a graficii unice de carte. S-a manifestat cu precădere în domeniul graficii de şevalet şi al graficii de carte, în pictura de şevalet şi monumentală. Dintre cele mai remarcabile lucrări în grafica de carte sunt scenele de gen şi desenele pentru povestirea "Iarmarocul din Sorocineţ" de N. Gogol, marcate prin caracterul umoristic şi plin de viaţă al personajelor (1951), ilustraţiile romantice la poemul "Ţiganii" de A. Puşkin, (1956), peisajele lirice şi ilustraţiile pentru romanul "Pădurea rusă" de L. Leonov (1961). A realizat ilustraţii la povestea "Punguţa cu doi bani" de I. Creangă (1962, 1976), la baladele "Mioriţa" (1967) şi "Codreanu" de V.Alecsandri (1969).

Ilustraţiile lui I. Bogdesco pentru "Lauda Prostiei" de Erasm din Rotterdam (1975) se remarcă prin acuitatea şi caracterul degajat al generalizărilor satirice. În ilustraţiile pentru "Călătoriile lui Gulliver" de J. Swift (1981) plasticianul se impune ca un iscusit maestru al portretului.

În calitate de profesor, s-a aflat la baza fondării, în 1969, a Liceului republican de arte plastice, actualmente „Igor Vieru”, a Facultății de Arte Plastice, în 1975, din cadrul Universității Pedagogice „Ion Creangă”, contribuind și la fondarea Facultpții de Arte Plastice, în 1984, din cadrul Institutului de Arte, al cărei profesor a și fost.

În 1972 I. Bogdesco este ales în funţie de preşedinte al Uniunii artiştilor plastici din RSSM. În 1966 i-a fost conferit Premiul de Stat al RSSM. Meritele lui I.Bogdesco au fost recunoscute prin conferirea a două ordine Drapelul Roşu de Muncă, ordinul Revoluţia din Octombrie. Pentru lucrările în domeniul graficii de carte I. Bogdesco a fost distins cu medalii de aur şi de bronz la expoziţiile mondiale ale cărţii din Leipzig (1973) şi Moscova (1975). Diploma de gradul I la Concursurile Unionale de arta cărţii (1962, 1978, 1983) şi Diploma "Ivan Fiodorov" la Concursul XXII unional de arta cărţii din 1980.

Pe parcursul îndelungatei activităţi I. Bogdesco a practicat diferite tehnici de lucru şi a folosit diverse materiale: desenul în creion, cărbune, cu peniţa şi penelul în tuş, acuarela, guaşa, monotipul, tempera, pictura în ulei, linogravura monocromă şi policromă, gravura în metal (pe plăci de cupru), acvaforte haşurat, acvatinta, gravura cu acul, tehnica mixtă, dar cele mai impresionante rezultate le-a obţinut în ciclul de gravuri în metal, în tehnica taidus, tăiate cu dăltiţa pe plăci de cupru. A lucrat intens şi cu succes şi în domeniul artei caracterelor scrise, elaborînd o garnitură de caractere scrise după alfabetul rusesc, finisată în anul 2001, garnitură care îi poartă numele, şi o garnitură de litere după alfabetul latin.

Artistul plastic Ilie Bogdesco a decedat la 30 Martie 2010 la Sankt Petersburg.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1617
Populația:
2633 locuitori

Recea este un sat şi comună din raionul Străşeni. Recea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Strășeni și la 32 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2633 de oameni. Satul Recea a fost menționat documentar în anul 1617.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.