23 martie 2011, 11:57 views 8601
Înapoi views 8602 Vizualizări
Mihai Eminescu   | Poezie

Privesc oraşul furnicar

Privesc oraşul furnicar ­
Cu oameni mulţi şi muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a stradei colţ.
Şi trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni paşi grăbind
Dar numai p-ici şi pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe şuierate,
Ţiindu-şi mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoţii lin şi în veştminte
Cântând a cărţilor cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod ­ sfinţire de-apă,
Pe uliţi lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet ­ tarra bumbum ­
Ostaşii vin în marş acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Şi tobe tare-n tact ei bat
Şi paşii sună apăsat;
Lucesc şi armele în şir,
Frumos stindarde se deşir;
Ei trec mereu ­ tarra bumbum ­
Şi dup-un colţ dispar acum...
O fată trece c-un profil
Rotund şi dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Şuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Şi-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Şi orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
1461 locuitori

Slobozia-Cremene este un sat din cadrul comunei Vărăncău, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Soroca și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1461 de oameni. Satul Slobozia-Cremene a fost menționat documentar în anul 1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.