|
Primul film documentar despre M. Eminescu, I. Creangă și V. Micle (Video)
Un documentar filmat în urmă cu mai mult de 100 de ani despre viaţa lui Mihai Eminescu şi a celor mai apropiaţi oameni din existenţa poetului, Veronica Micle şi Ion Creangă, a fost descoperit în Arhiva de Filme din România.
Documentarul a fost procesat, la vremea respectivă, de către casa franceză de producţie Pathé Frères Paris în trei exemplare. Unul dintre ele a fost descoperit întîmplător în urmă cu cîţiva ani la Arhivele Naţionale de Filme, de către cercetătorii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu, iar existenţa documentului istoric a fost semnalată de către cercetătorul Miron Manega. Din filmul original, care conţinea 1.500 de metri de peliculă, s-au mai păstrat 650 de metri, cu o durată de 21 de minute.
Documentarul a fost realizat de Octav Minar, pseudonimul literar a lui Octav Popovici (1886 – 1967), unul dintre primii cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu.
Filmul documentar conţine imagini în premieră cu casa de la Ipoteşti, mormântul scriitorului de la Cimitirul Bellu sau locuri de promendă ale poetului din Iaşi, precum Hanul "Trei Sarmale". În acelaşi timp, mai pot fi vizionate toate cele trei fotografii cunoscute şi acceptate ale poetului, precum şi o fotografie a lui Matei şi Gheorghe Eminovici.
Realizatorul filmului a reuşit să filmeze mai mulţi membri încă în viaţă ai familiei lui Ion Creangă şi a inserat în documentar ultima fotografie cunoscută a marelui povestitor.
Source:
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- История омоложения человека. Как в 50 выглядеть моложе, чем в 30?
- Амазонские попугаи в Германии (Видео)
- Метод профессора Неумывакина! Исцеляющая перекись
- Индия: 10 интересных фактов (Видео)
- Психосоматика: скажите, что у вас болит, и я отвечу, где у вас проблемы в жизни
- Без мобильных телефонов на улице - правило во французском городе
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1661
- Populația:
- 799 locuitori
Buda este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Buda și Ursari. Satul Buda se află la o distanţă de 15 km de oraşul Călăraşi şi la 78 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 799 de oameni. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1661.
Comments
(0)