26 march 2015, 09:30 Moldovan reality views 7449
Expert: Moldovenii trebuie să se aștepte la majorări substanţiale ale preţurilor
26 march 2015, 09:30 Moldovan reality views 7449

Expert: Moldovenii trebuie să se aștepte la majorări substanţiale ale preţurilor

Potenţiala majorare a tarifelor la resursele energetice va conduce la creşterea substanţială a preţurilor la toate produsele de consum. Pronosticul a fost făcut de către expertul în economie, Viorel Gârbu, în cadrul emisiunii „Loc de dialog" de la postul public „Radio Moldova".

Expertul susţine că aceste majorări sunt inevitabile şi că sunt condiţionate de deprecierea valutei naţionale. „Toate costurile se vor majora, iar argumentul principal va fi deprecierea leului", a spus Gârbu.

Viorel Gârbu a identificat trei factori care au condus la deprecierea monedei naţionale şi a valului de scumpiri care ne aşteaptă: reducerea exporturilor din cauza embargourilor ruseşti, reducerea remitenţelor, dar şi furtul de la Banca de Economii. „În 2014 practic am rămas fără piaţa rusă, unde erau exportate în cea mai mare parte produsele moldoveneşti. Din cauza deprecierii rublei ruseşti s-a diminuat simţitor volumul remitenţelor din partea moldovenilor care muncesc în Rusia. Nu poate fi neglijat nici furtul de la BEM, care a zdruncinat puternic sistemul financiar-bancar", a adăugat expertul.

Viorel Gârbu are prognoze pesimiste şi pentru dezvoltarea economiei."Situaţia în economie va fi deosebit de grea. Mai ales că BNM a mărit rata dobânzii la creditele de bază", a declarat expertul.

Săptămâna trecută distribuitorul de energie electrică „Gaz natural Fenosa" a solicitat majorarea tarifelor cu 50 la sută, iar marţi şi Compania „Moldova Gaz" a cerut majorarea tarifelor cu 40 la sută, transmite IPN.

Source: trm.md

Keywords:

majorare , preţ , energetica

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX-lea
Populația:
155 locuitori

Lipovăţ este un sat din cadrul comunei Balatina, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Glodeni și la 172 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 155 de oameni. Satul Lipovăț a fost întemeiat în secolul al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.