|
Porumbul, floarea-soarelui şi sfecla de zahăr, afectate de secetă
Culturile de primăvară, compromise din cauza secetei din ultima perioadă. Potrivit specialiştilor, nivelul umidităţii solului a scăzut considerabil în luna mai, iar din această cauză, cel mai mult a fost afectat porumbul, floarea-soarelui şi sfecla de zahăr, relatează Mesager.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), pe o bună parte din terenurile agricole, solul este uscat până la 20 de centimetri adâncime. Specialiştii spun că seceta va afecta nu numai plantaţiile de floarea-soarelui şi porumb, dar şi pe cele semănate cu grâu de toamnă. Chiar dacă în următoarele zile se prevăd ploi slabe, acestea nu vor influenţa în bine situaţia.
„Este lipsă de precipitații, pe unele locuri în jur de zero procente. Acest lucru este foarte alarmant. Toți sunt cu ochii pe cer și așteaptă aceste precipitații care pot salva situația, dar din păcate, SHS a prognozat pentru următoarele zile ploi neînsemnate și acelea doar pe alocuri", afirmă Valeriu Cazacu, șef secție, SHS.
Andrei Starii din raionul Drochia are o experienţă de peste 40 de ani în sectorul agrar. Antreprenorul a semănat 450 de ha de floarea-soarelui, aproape 100 de ha de sfeclă de zahăr şi alte 90 de ha de soia. Are în gestiune și o livadă de prun, pe care seceta deocamdată nu a afectat-o. Pentru că are datorii la bănci, pentru creditele contractate anterior, fermierul nu-şi permite să viseze la un sistem de irigare performant.
„Seceta ne-a afectat foarte mult, deja se văd pierderi de 35-40 la sută. După ridicarea euro și dolarului, la fel au crescut prețurile la motorină și la îngrășăminte, la tot necesarul. Nu știm ce vom face", spune Andrei Starii.
Cele mai grave secete au fost înregistrate în anii 2007 și 2012. Spre exemplu, cea din 2007, a afectat 80 la sută din teritoriul Republicii Moldova, iar pierderile înregistrate au fost de peste 12 miliarde de lei.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Добрых людей много! Инициативных мало
- Как тебе моя Земля? - спросит Бог
- В РФ мята и ромашка вне закона (+Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Cтрашные научные эксперименты. 10 интересных фактов (Видео)
- Лечит более 50 болезней: этот супер чай способен убивать паразитов и очищает организм от шлаков!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1528
- Populația:
- 1959 locuitori
Bulboci este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bulbocii Noi și Bulboci. Satul este aşezat în lunca rîului Căinari la distanța de 24 km de oraşul Soroca și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1959 de oameni. Pentru prima dată satul este menționat documentar în anul 1528.
Comments
(0)