|
Photo: prospect.md |
Proteste la "Calea Ferată din Moldova"
Angajaţii întreprinderii de stat Calea Ferată din Moldova protestează împotriva întârzierii plăţilor salariale cu două luni. Contactat de IPN, directorul CFM, Vladimir Cebotari, a declarat că este vorba despre protestul unor unităţi de la CFM, din diferite subdiviziuni, care nu afectează activitatea operaţională a întreprinderii
„Există un spirit protestatar în cadrul întreprinderii. Situaţiile sunt vechi şi cele care au continuat, adică faptul că noi efectuăm plăţile salariale cu o întârziere de 60 de zile, dar noi le efectuăm. În fiecare zi facem plăţi în funcţie de încasările pe care le avem", a declarat directorul CFM.
Restanţele salariale sunt cauzate de reducerea încasărilor ca urmare a volumului scăzut de transportări generat de situaţia din Ucraina, unde până la conflictele de pe teritoriul ţării erau principalii beneficiari şi şi expeditori ai mărfurilor care circulă pe teritoriul Republicii Moldova.
Şi pe parcursul lunii iunie au fost organizate mai multe acţiuni de protest, angajaţii întreprinderii fiind nemulţumiţi pentru că nu şi-au ridicat salariul. Într-un caz, muncitorii au blocat preţ de câteva minute o linie de cale ferată, astfel fiind reţinută cursa Chişinău-Moscova.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Почему с возрастом время течет быстрее? (Видео)
- 10 интересных фактов о деревьях (Видео)
- Тело Человека. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Уникальный рецепт восстановления суставов
- Пищевая сода плюс лимон: эта смесь спасает 1000 жизней каждый год
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1793
- Populația:
- 216 locuitori
Floreşti este un sat din cadrul comunei Cobusca Veche, raionul Anenii Noi. Localitatea Florești se află la distanța de 14 km de orașul Anenii-Noi și la 28 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 216 oameni. Prima atestare documentară a satului Florești datează din anul 1793.
Comments
(0)