14 july 2018, 10:25 Moldovan reality views 11465
Şor vs. Sandu: războiul materialelor compromițătoare
14 july 2018, 10:25 Moldovan reality views 11465

Şor vs. Sandu: războiul materialelor compromițătoare

Victor Surugiu

În mediul politic moldovenesc se poartă, în mod regulat, războaie cu materiale compromițătoare, care reprezintă confruntări dintre structuri sau persoane influente cu folosirea mass-mediei și infiltrării în spațiul informațional a materialelor cu caracter fals şi îndoielnic.

Izbucnirea ordinară a războiului materialelor compromițătoare a devenit un obicei, fiind asociată cu evenimentele care au avut loc de curînd sau care urmează să aibă loc. Spre exemplu, cu alegerile locale recente sau cu alegerile parlamentare, care urmează să aibă loc. Anume de aceste evenimente este legată activizarea bătăliilor de pe rețelele sociale dintre controversatul om de afaceri și, în același timp, primar de Orhei, Ilan Şor, cu liderul Partidului de Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu.

Ce-i drept, în cazul lui Şor, natura constantă a procesului de "plasare a informaţiilor compromiţătoare" și a "scurgerilor din sistem" dovedesc faptul că nu e vorba de pași tactici, ci de o linie strategică. Unii analiști presupun că scandalurile actuale sînt, de fapt, „trupe de desant trimise în recunoaștere" înainte de a face publică o altă parte a informațiilor scandaloase. Majoritatea observatorilor însă sînt de acord că confruntarea dintre Sandu și Şor este, mai degrabă, zăngănit de arme decît un adevărat război.

Retorica depreciativă al lui Şor

În baza mărturiilor depuse de Ilan Şor, amintim că au fost condamnați la pedepse cu închisoarea fostul prim-ministru Vlad Filat și omul de afaceri Veaceslav Platon. Însuși Şor este figurantul-cheie într-o serie de cauze penale legate de fraude bancare, scheme frauduloase, spălare de bani în proporții deosebit de mari. Conform unuia dintre acestea, el a fost condamnat de către Judecătoria Chișinău la 7,5 ani de închisoare, fiind însă eliberat din arest pînă la verdictul final.

De această dată „perspectiva" de a se pomeni în spatele gratiilor o vizează pe Maia Sandu, fost ministru al Educației în Guvernul Filat. Şor a amenințat-o nu numai cu urmărirea penală și cu dezbateri judiciare, ci cu lustrație publică, pentru că ar avea o reputaţie politică pătată, ar fi coruptă și pentru că a distrus sistemul educațional din țară. În plus, el așteaptă scuze pentru o serie de atacuri personale și pentru că liderul PAS l-ar fi insultat, în opinia lui, în declarațiile sale. Maia Sandu, la rîndul său, nu lasă atacurile acestuia fără răspuns, deși este mai rezervată în emoții.

Polemica prin corespondență dintre Sandu și Şor a început cu încercările PAS de a contesta rezultatele votării în comuna Jora de Mijloc din raionul Orhei, unde alegerile au fost cîștigate de vicepreședinta Partidului Şor Marina Tauber, încă din primul tur de scrutin. Sandu a declarat public că voturile electoratului au fost cumpărate, indicînd numeroase încălcări în timpul procesului de votare, majoritatea dintre care au fost menţionate și de către observatori la alegerile locale.

În replicile sale pe rețelele de socializare, Ilan Şor i se adresează oponentei sale politice într-o manieră evident disprețuitoare, tutuind-o pe Maia Sandu, folosind elemente de sarcasm și retorică peiorativă. Pe pagina sa de pe o rețea de socializare, el scrie că Maia Sandu "strigă ca o persoană isterică cu orice ocazie", fiind o figură slabă "cu capacităţi medii", "o dezamăgire totală" și că nu se poate lăuda cu nicio realizare. Acțiunile acesteia Şor le califică ca pe o "manifestare a unui complex de inferioritate", de care, în opinia sa, dă dovadă liderul PAS.

Şor își exprimă nemulțumirea față de faptul că el a finanțat înainte activitatea politică a lui Sandu, iar astăzi ea vine cu acuzații împotriva lui. „Ai trăit bine pe banii mei, care, precum ai strigat şi strigi astăzi, au fost furaţi", scrie primarul de Orhei. „Timpul le va pune cu exactitate pe toate la locurile lor, iar pentru tine și pentru banda ta sînt locuri care nu sînt chiar atît de îndepărtate, nu mai departe decît cunoscutul sat Rusca", continuă Şor. În acest sat moldovenesc, după cum se știe, se află închisoarea pentru femei.

Primarul de Orhei nu a ignorat nici viața personală a oponentei sale. „Scumpă, deloc ieftină, nerecunoscătoare, nerușinată Maia! Te ocupi de politică deoarece, așa cum crezi, aceasta înseamnă să nu faci nimic. Tu nu ai putut nici măcar să-ţi construiești o viață personală, tu nu ai de cine să ai grijă, dar nici să-ți faci griji pentru nimeni. Fără a face măcar pe un om fericit, cum poți face fericit poporul?", a scris Şor fără a se sinchisi. Într-una din replicile sale, primarul de Orhei menționează că Sandu se ocupă "de promovarea intereselor minorităților sexuale" și că i s-a creat "impresia că ea face parte din această "societate".

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Source: noi.md

Keywords:

Ilan Shor , Maia Sandu

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1832
Populația:
395 locuitori

Grozniţa este un sat din cadrul comunei Mihăileni, raionul Briceni. Satul este situat la o distanță de 27 km de orașul Briceni, la 38 km de stația de cale ferată Ocnița și la 202 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 395 locuitori. Prima mențiune documentară a satului Groznița datează din anul 1832.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.