|
În Republica Moldova va fi creat Biroul de Investigare a Accidentelor
În Republica Moldova urmează să fie constituit Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi, potrivit unei hotărîri aprobate de Guvern, transmite IPN.
„Biroul are misiunea de a organiza, conduce și coordona activitatea de investigație tehnică privind siguranța în transportul aerian, feroviar și naval cu scopul de a determina cauzele și circumstanțele în care s-au produs evenimentele în transport și de a emite recomandări privind siguranța și de a urmări implementarea acestora”, se arată în proiect.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pe parcursul anilor trecuți au avut loc mai multe accidente și incidente în transport aerian, naval și feroviar cu implicarea aeronavelor, navelor și materialului rulant din proprietatea persoanelor juridice din Republica Moldova sau aflate sub pavilionul Republicii Moldova.
Investigarea accidentelor și incidentelor se efectua de comisiile instituite de autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor sau create de către proprietarii unităților de transport, ceea ce contravine practicii internaționale.
„Astfel, se consideră absolut necesară crearea unei structuri independente față de oricare operator de transport, entitate de reglementare, supraveghere și certificare, care să organizeze investigația tehnică privind siguranța evenimentelor în transporturi, în scopul determinării cauzelor și circumstanțelor în care s-au produs acestea și de a emite recomandări de siguranță, pentru prevenirea acestora în viitor”, mai precizează instituția.
Biroul va fi o autoritate administrativă centrală, aflată în subordinea Guvernului, iar activitatea acestuia va fi finanțată de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1560
- Populația:
- 3439 locuitori
Glinjeni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Glinjeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 122 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3439 de oameni. Satul Glinjeni a fost menționat documentar în anul 1560.
Comments
(0)