28 july 2015, 16:02 Kaleidoscope views 8213
Vladimir Putin se va adresa în septembrie Adunării Generale a Naţiunilor Unite
Photo: cont.ws
28 july 2015, 16:02 Kaleidoscope views 8213

Vladimir Putin se va adresa în septembrie Adunării Generale a Naţiunilor Unite

Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să susţină un discurs în cadrul celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care va avea loc în septembrie, la New York, scrie Agerpres cu referire la Associated Press.

Organizația Națiunilor Unite a publicat luni primul său proiect al listei cu numele liderilor ce vor lua cuvântul la Adunarea Generală a ONU. Pe lista menționată figurează de asemenea președintele SUA, Barack Obama, președintele Chinei, Xi Jinping, cel iranian Hassan Rohani, precum și Papa Francisc.

Presa rusă, citând surse apropiate Kremlinului, a scris încă din luna martie că Vladimir Putin ia în calcul posibilitatea de a susține un discurs în cadrul celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, precizând că o decizie definitivă va fi luată în luna august.

Vladimir Putin a susținut discursuri în fața Adunării Generale a ONU de trei ori - în 2000, 2003 și 2005. În 2009, a fost prezent Dmitri Medvedev, la acea dată președinte al Rusiei, iar în ultimii ani, la acest important for a participat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Una din temele ce vor fi puse în discuție la Adunarea Generală a ONU din septembrie va fi propunerea avansată de unele state occidentale de a limita dreptul de veto al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv al Rusiei. Consiliul de Securitate are 15 membri, dintre care cinci - SUA, Marea Britanie, Franța, China și Rusia - au statut permanent. Cei cinci membri permanenți au drept de veto asupra rezoluțiilor adoptate de organismul de securitate al Națiunilor Unite.

Source: trm.md

Keywords:

Vladimir Putin , ONU , sedinta

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1769–1774
Populația:
1213 locuitori

Popencu este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Chirov, Vladimirovca, Popencu și Zăzuleni. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Rîbnița și la 91 km de Chișinău. Populaţia satului Popencu alcătuia 1213 oameni în anul 2012. Satul Popencu a fost menționat documentar între anii 1769 – 1774.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.