Aniversarea a 423 de ani a orașului Florești
Aniversarea celor 20 de ani de la proclamarea independenţei RM a fost serbată cu mult fast în întreaga ţară, iar la Floreşti sărbătoarea a continuat şi a d oua zi. Floreştenii au marcat la 28 august şi 423 ani de la înfiinţarea oraşului lor.
Cu această frumoasă ocazie, pe Piaţa Independenţei a fost organizat un concert de muzică şi dans, susţinut de cei mai tineri artişti amatori din Floreşti. Oaspeţii oraşului, cît şi locuitorii au putut vizita în această zi expoziţia-tîrg „Fabricat în Floreşti”, cu participarea întreprinderilor locale care au avut posibilitatea de a-și promova producția proprie. Deși ținta lor a fost potențialul cumpărător, totuși un interes sporit au acordat cei mai tineri vizitatori care mereu dau dovadă de curiozitate. Participanților la expoziția –tîrg ,,Fabricat în Florești”, li s-au înmînat diplome.
Locuitorii s-au bucurat de concertul susținut de tinerele talente floreștene.Organizatorii au încercat să mențină spiritul marii sărbători prin susținerea acestor activități cultural-artistice. Spre seara zilei, intrepretul îndrăgit, Ionel Istrati a reușit să creeze o adevărată atmosferă de sărbătoare care a fost susținută de formația de etno-rock din orașul Bălți.
Sursa: flortv.net
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1622
- Populația:
- 1650 locuitori
Roşcani este un sat şi comună din raionul Străşeni. Roşcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 6 m de orașul Strășeni și la 13 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1650 de oameni. Satul Roșcani a fost menționat documentar în anul 1622.
Comments
(0)