27 mai 2015, 16:26 Realitatea moldovenească views 5679
Rusia ar putea să reia importul fructelor din Moldova
27 mai 2015, 16:26 Realitatea moldovenească views 5679

Rusia ar putea să reia importul fructelor din Moldova

Moscova ar putea să reia importul de cireşe, prune şi caise din Republica Moldova, anunţă Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară Rosselhoznadzor, după o rundă de negocieri purtate între Iulia Şvabauskene, director-adjunct al agenţiei ruse, şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit ITAR-TASS, informează MOLDPRES.

„Negocierile au avut loc la cererea părţii moldoveneşti, care şi-a exprimat interesul de a livra pe piaţa rusă cireşe, prune, caise, piersici. Aceste livrări ar putea fi permise doar după ce experţii ruşi vor analiza activitatea ANSA", a declarat Şvabauskene.

Oficiali de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) au confirmat pentru MOLDPRES că directorul general al ANSA, Iurie Carp, a avut o convorbire telefonică cu reprezentanţi ai autorităţii de supraveghere fitosanitară de la Moscova. Urmează să fie stabilite şi expediate în trei zile autorităţii de supraveghere ruse procedurile de control comune, după care Rosselhoznadzor va anunţa data vizitei experţilor în Moldova. Autorităţile moldovene speră ca, într-un final, exporturile să fie reluate

Rosselhoznadzor intenţionează să ia cunoştinţă de mecanismele de certificare a produselor din Moldova. Astfel, partea rusă a cerut datele din ultimii trei ani privind volumul de producţie a unor fructe şi rezultatele monitorizării fitosanitare a livezilor respective.

Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară a interzis importul fructelor din Republica Moldova pe 21 iunie 2014. Autoritatea rusă a motivat decizia prin faptul că producătorii moldoveni ar fi încălcat cerinţele fitosanitare. Chișinăul a calificat această decizie drept una politică.

Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat recent o finanțare adițională în sumă de 12 milioane dolari SUA pentru Republica Moldova în cadrul proiectului Agricultura competitivă. Banii vor fi oferiți producătorilor mici în vederea atenuării dificultăților cu care se confruntă în exportul producției către Rusia. Astfel, de acești bani vor beneficia producătorii mici de mere, prune și struguri, cu terenuri mai mici de 15 hectare, care au comercializat în 2014 producția lor pentru procesare pe piața internă.

Anterior, aproximativ 30 la sută din exporturile vitivinicole ale țării, estimate la 35 milioane de dolari SUA, 93 la sută din exporturile de mere, estimate la 43,7 milioane de dolari SUA și 80 la sută din exporturile de prune, estimate la 21,1 milioane de dolari SUA, erau direcționate spre Federația Rusă.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

Rusia , import , fructe si legume , piata

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1840
Populația:
1974 locuitori

Chetrosu este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Chetrosu și Todireşti. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Anenii Noi și la 18 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1974 de oameni. Satul Chetrosu a fost menționat documentar în anul 1840.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.