11 noiembrie 2019, 11:35 Realitatea moldovenească 4974

Maia Sandu vrea să plece, pentru a se întoarce pe cal alb

La 100 de zile de guvernare, premierul Maia Sandu, ca un bun scriitor, a transmis povestea de seară poporului în care finalul încă nu era scris, dar speranța ca el să fie unul frumos au fost sădită în sufletele oamenilor.

Pe 6 noiembrie, începutul acestui final a început să fie ticluite pe foaie, iar speranțele oamenilor s-au lovit de cruda realitate și s-au distrus în momentul în care corabia Moldovei a fost izbită de țărmul stîncos al nesiguranței.

La final de septembrie, prim-minstra anunța cu mîndrie că, aflîndu-se la cîrma „corabiei R. Moldova", a reușit să recupereze cheia de la cămara cu merinde care fusese furată de Regele Șobolanilor, iar acum nava plutește către un port sigur... sigur pînă în momentul în care șefa executivului a înțeles că caznaua statului este goală, miniștrii aleși nu știu ce să facă ca să poate schimba situația, iar ambițiile politice sînt legate nu de binele oamenilor, dar de funcția de președinte – atît de mult rîvnit de Maia Sandu.

Portivit unor surse, care și-au dorit să-și păstreze anonimatul, de aici a apărut și "mimata" problemă în alegerea procurorului general, care a servit drept ușă de salvare pentru prim-ministru, prin care aceasta încearcă să se spele pe mîini, acum cînd vede că nava se duce la fund.

Fiind conștientă de faptul că PSRM nu va accepta condițiile impuse de ea în alegerea procurorului, aceasta a provocat înaintarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului pentru a se salva prima de pe nava "Guvernul Republicii Moldova", unde vede că nu este în stare să facă nimic.

Maia Sandu preferă să-și continue drumul mai bine pe o barcă sigură, decît pe o corabie plină cu oameni care o privesc cu ochii plini de speranță, barcă care o va duce spre țărmul alegerilor prezidențiale cînd prim-ministra se va putea întoarce în centrul vieții politice pe un cal alb în rolul unui mare salvator.

Cel mai grav este că, din păcate, în centrul acestor ambiții politice mor de foame bătrîni care au pensii sub minimul de existență, suferă bugetarii care trăiesc de la salariu la salariu și lăcrîmează copii care își văd părinții doar de sărbători acasă.