29 octombrie 2023, 12:00 Caleidoscop views 1129
„Luna Filmului European 2023”, în premieră la Chișinău
29 octombrie 2023, 12:00 Caleidoscop views 1129

„Luna Filmului European 2023”, în premieră la Chișinău

Unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Europa ajunge și în Republica Moldova.

Începînd cu acest an, în luna noiembrie, țara noastră se alătură proiectului „Luna Filmului European”. Orașul Chișinău va deveni unul dintre cele peste 45 de orașe europene în care publicul va avea posibilitatea să privească, pe marile ecrane, pelicule care au cîștigat sau au participat la festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin sau Locarno.

În luna noiembrie, cele mai bune filme europene realizate în 2023 vor fi proiectate la Chișinău. Printre peliculele care vor fi prezentate publicului din Moldova se va număra și cîștigătorul din acest an al premiului Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, „Anatomy of the Fall” (Franța), dar și filme premiate la festivalurile internaționale de film din Berlin, Locarno, Sarajevo și Sundance. Toate proiecțiile vor avea loc în cadrul „Lunii Filmului European 2023”.

Acesta va fi primul an în care „Luna Filmului European” va fi organizată și în Republica Moldova. Proiecțiile de film vor avea loc în fiecare săptămînă, în zilele de vineri și duminică, începînd cu ziua de 3 noiembrie 2023, la cinematograful Cineplex Loteanu din Chișinău, iar celelalte evenimente sînt programate în incinta celui mai important centru de informare al Uniunii Europene, Europe Café. Intrarea la toate proiecțiile de film va fi liberă.

„Luna Filmului European” este o inițiativă a Academiei Europene de Film (EFA), organizată simultan, în fiecare an, în peste 45 de orașe din toată Europa. În cadrul acestor evenimente, publicul va avea posibilitatea să privească, pe marele ecran, cele mai importante filme ale anului, toate fiind nominalizate la premiul pentru „Cel mai bun film european” de către EFA. Anual, după maratonul de proiecții din toată Europa, EFA anunță filmul cîștigător într-o gală specială. În acest an, cel mai bun film din Europa va fi anunțat pe 9 decembrie, la Berlin.

Pentru mai multe detalii despre program, filmele care vor fi proiectate, dar și alte detalii despre „Luna Filmului European în Republica Moldova” accesați pagin(a/ele) proiectului pe rețelele de socializare: https://www.facebook.com/StratComMoldovahttps://eu4moldova.eu/europe-cafe/.

Proiectul „Luna Filmului European 2023 la Chișinău” este realizat la inițiativa Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova în parteneriat cu proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media în Republica Moldova” și Europe Café, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

cinema , Festival

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1629
Populația:
1476 locuitori

Unguri este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Unguri este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 30 km de orașul Ocnița și la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1476 de oameni. Satul Unguri este menționat documentar în anul 1629.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.