|
Foto: ipn.md |
Sportivii moldoveni s-au clasat pe primul loc la mondialul de powerlifting
Sportivii din Moldova au cîştigat cele multe medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting, organizat în premieră la Chişinău. Pe podium au mai urcat sportivi din Ucraina şi Irlanda, transmite IPN.
Competiţia s-a ţinut în incinta Teatrului „Ginta Latină" şi a reunit la start circa 200 de participanţi din 14 ţări. „Avem dreptul să cerem şi pentru anul viitor sau anii următori organizarea competiţiilor europene sau mondiale în Republica Moldova", a declarat pentru presă preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Powerlifting, Boris Volosatîi, sugerînd că în acest an competiţia a fost organizată la cel mai înalt nivel.
Pe lîngă categoriile de bază, la turneu au participat şi juniori, copii şi femei. „Am venit la acest campionat fără frică", a spus Valentina Bulhac, în vîrstă de 14 ani.
Powerliftingul este un sport în care se ridică greutăţi în trei stiluri.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1667
- Populația:
- 1019 locuitori
Voroteţ este un sat din cadrul comunei Chiperceni, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Orhei și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1019 oameni. Satul Voroteț a fost menționat documentar în anul 1667.
Comentarii
(0)