Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
13 iulie 2022, 12:00 views 1800
Festivalul-concurs naţional al formaţiilor de fluieraşi „Nistrule cu apă lină” a ajuns la ediția a XI-a
Foto: moldpres.md
13 iulie 2022, 12:00 views 1800

Festivalul-concurs naţional al formaţiilor de fluieraşi „Nistrule cu apă lină” a ajuns la ediția a XI-a

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului-concurs naţional al formaţiilor de fluieraşi „Nistrule cu apă lină” s-a desfășurat duminică în satul Corjova, raionul Criuleni. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), în colaborare cu Secţia raională Cultură şi Turism, Consiliul raional Criuleni și Primăria Corjova, informează moldpres.md.

Solicitată astăzi de agenție, Diana Dicusarî, directorul CNCPPI a menționat că festivalul are drept scop valorificarea folclorului muzical instrumental, readucerea în circuitul cultural a creaţiilor muzicale inedite și perfecţionarea măiestriei interpretative a formaţiilor de fluieraşi.

Potrivit sursei citate, la concurs au participat colective artistice formate din fluierari de diferite vîrste și care au interpretat melodii folclorice diverse ca ritmică, specifice fluierului. Autenticitatea şi valoarea repertoriului muzical, măiestria interpretativă și ţinuta artistică a concurenților a fost evaluată de către comisia de jurizare în frunte cu Ion Dascăl, dirijorul Orchestrei de Muzică Populară „Mugurel”, Artist al Poporului.

În urma evoluării, au fost acordate premii din partea Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și a Consiliului raional Criuleni. Astfel, Premiul Mare a fost obținut de Ansamblul „Andrieș” din orașul Rîșcani, conducător - D. Nogai, iar premiul I - de Ansamblul „Fluierașii” (orașul Glodeni), condus de I. Mutelica și Ansamblul de fluierași de la Școala de arte din orașul Strășeni, condus de M. Bobeica. În posesia premiului II a intrat Ansamblul „Lăstăreii” din satul Corjova, raionul Criuleni, conducător - P. Pănuța. Cu premiul III s-au ales Ansamblul „Lăcrămioara” din satul Dondușeni, raionul omonim, conducător - M. Petic, Ansamblul „Prutenii” (satul Măcărești, r-nul Ungheni) și Ansamblul de fluierași din satul Holercani, r-nul Dubăsari, condus de M. Nița. În total, în concurs au participat 10 formații de fluierași.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

festivalul-concurs , Corjova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1561
Populația:
5438 locuitori

Rădoaia este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Rădoaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la 10 km de orașul Sîngerei și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5438 de oameni. Prima atestare istorică a satului Rădoaia datează din anul 1561.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.