|
Ofertele turistice ale Moldovei, prezentate la unul dintre cele mai mari tîrguri de profil din lume
Republica Moldova a participat recent cu un stand la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume. Expoziţia „Vakantiebeurs" s-a desfăşurat în perioada 12-17 ianuarie, la Utrecht, Olanda. La eveniment au participat peste 1200 de expozanţi, reprezentând toate segmentele industriei turistice.
Ajunsă la cea de-a 46-a ediție, expoziția rămâne a fi considerată una din cele mai vizitate şi populare evenimente din Olanda. În cadrul evenimentului a fost prezentată o gamă vastă de destinații turistice, incluzând sectoare precum turismul cultural, rural sau de business, destinațiile exotice, croazierele şi turismul de aventură.
La stand-ul turistic al Republicii Moldova au participat două companii turistice şi două vinării. Pe lângă faptul că standul țării noastre a fost vizitat de un număr mare de persoane care doresc să vină în Moldova, expoziția a reprezentat şi o platformă pentru stabilirea unor noi parteneriate cu operatori turistici, dar şi pentru a reînnoi relațiile deja existente cu partenerii tradiționali.
Reprezentanții companiilor autohtone şi-au exprimat încrederea că în rezultatul acțiunilor de promovare la nivel internațional va spori gradul de cunoaștere a tendințelor din sfera turistică a Moldovei, astfel contribuind la creșterea numărului turiștilor, inclusiv olandezi, doritori să viziteze țara noastră.
Participarea companiilor din Moldova la „Vakantiebeurs" a fost posibilă datorită suportului oferit de Proiectul de Competitivitate finanțat de Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID din Moldova) şi al Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 792 locuitori
Dobruşa este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dobrușa, Zahorna și Recești. Satul Dobrușa este situat la o distanță de 20 km de orașul Șoldănești și la 130 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 792 de oameni. Satul Dobrușa este atestat documentar în anul 1437.
Comments
(0)