Începuturile artei teatrale se regăsesc în Grecia antică, unde mitologia, literatura, filosofia reflectau modul în care era concepută lumea. Prin artă, spectacol omul încerca să găsească răspuns la întrebările existențiale. Dincolo de vicisitudinile epocilor istorice, teatrul, sub diverse forme, a continuat să existe. Cu timpul ingeniozitatea renascentistă, transparenţele, pasiunile și contradicţiile epocii moderne, profunzimile şi formalismul contemporan și-au lăsat amprenta asupra artei teatrale. Fiind într-un contact permanent cu publicul spectator, teatrul a acționat  și acționează ca educator, formator care plasează experiența colectivă mai presus decît cea individuală.

Teatrul contemporan funcţionează emblematic pentru paradigmele culturale. Aceasta înseamnă că perioadele istorice se regăsesc pe scenă într-o formulă abreviată, însă păstrînd caracteristicile definitorii. Tipurile umane, aşteptările, proiecţiile imaginarului sunt „lizibile” în arta teatrală. Teatrul dintotdeauna a avut menirea să păstreze și să cultive valorile, să le transmită din generație în generație. Zbuciumul istoriei, căutările, graţiile şi aberaţiile democraţiei şi ale mondializării, cu logica lor mereu dublă – sunt fenomenele care au marcat profund teatrul contemporan. Rostul estimat al teatrului astăzi este de a deschide în fața publicului o perspectivă complexă, în transparenţa sa, asupra societății şi asupra noastră înşine.