string(7) "library" string(8) "document"
1646
82
80
1639
1401
1775
514
1466
1465
1391
1359
1310
1385

Extract din istoria misiilor mele politice

1 2 3 4 5 6 7 8

De la ambasada rusească mă îndreptai către Legaţia de Sardinia spre a vizita pe marchizul de Vilamarina. Reprezentantul Maiestăţii Sale regelui Victor Emanoil este un vechi colonel de cavalerie şi are o fizionomie cu totul italiană; ochi negri şi expresivi, mustaţă însoţită de imperială şi acel sigiliu particular ce se întipăreşte cu vremea pe faţa oamenilor dedaţi artei militare. Marchizul mă primi cu o politeţe foarte amicală, vorbi cu entuziasm de naţia română şi termină zicând că: italienii sunt mândri de fraţii lor de la Dunăre.

— Dnule marchiz, am răspuns, românii sunt astăzi fericiţi de a se vedea astfel îmbrăţişaţi de naţiile civilizate ale Europei, dar numai atunci fericirea lor va fi deplină când ei vor vedea întreaga gintă latină strâns unită şi ridicată iar la locul ce i se cuvine în lume.

— Această nobilă dorinţă se va realiza în curând, asigură dl de Vilamarina, căci triumful cauzei italiene va urma de aproape triumful cauzei române.

După o convorbire întinsă asupra intereselor atât de identice ale celor două surori depărtate ce poartă numele de Italia şi România, marchizul se informă de ziua plecării mele la Turin şi îmi promise de a anunţa prin telegramă sosirea mea în capitala Piemontului; apoi, luându-şi adio de la mine, mă invită să merg a face cunoştinţă cu cavalerul Nigra, primul secretar al Legaţiei şi ginere al filoromânului Vegezzi Ruscalla.

Găsii un tânăr nalt, cu părul bălai, cu mustaţa fină, cu o figură simpatică şi plăcută, un adevărat secretar de ambasadă, elegant, gentilom, învăţat şi poet. La cea întâi privire ne împrietenirăm şi începurăm a ne destăinui sperările noastre, dorinţele noastre, ca şi cum ne-am fi cunoscut de 20 de ani. Nigra şi eu avem aceleaşi gusturi, acelaşi amor pentru poezia populară; ca şi mine el a făcut o colecţie de cântece ale poporului italian; ca şi mine el a părăsit ocupaţiile sale literare pentru calea spinoasă a politicii, spre a servi cauza patriei sale, dar ca şi mine el aspiră a vedea sfârşitul luptei, pentru ca să se poată retrage în sânul familiei, în liniştea cabinetului, în domeniul înflorit şi fermecător al literaturii. Vis dulce şi nerealizabil poate pentru Nigra, căci acest tânăr este unul din cei mai apreciaţi de contele de Cavour şi cred că el e destinat la un viitor însemnat.

După vizita mea la reprezentantul Sardiniei, găsii o plăcere originală de a merge la reprezentantul Austriei. Baronul Hübner este tipul diplomatului ce-şi cumpăneşte vorbele de trei ori pân-a le pronunţa. Obrazul său e ras cu totul: fizionomia sa denotă o fineţe care îi disimulează chiar anii. Ex. Sa mă primi într-un cabinet elegant, spaţios, mobilat cu un gust sever, şi luminat de mari ferestre ce se deschid pe grădina hotelului Ambasadei. Scena ce jucarăm amândoi în timp de jumătate de ceas ar putea figura într-o înaltă comedie de salon. Voi cerca a o reproduce aici cu cea mai deplină exactitate, ca un model de strategie diplomatică:

BARONUL (cu o politeţe perfectă): Sunt prea onorat de vizita D-voastră, dle A. Binevoiţi a lua un jilţ.
EU (închinându-mă): Tot onorul este pentru mine, dnule baron... Înălţimea sa prinţul Cuza m-a însărcinat a aduce complimentele sale tuturor personajelor însemnate ale diplomaţiei europene, şi m-am grăbit a mă prezenta Ex. Voastre.
BARONUL (salutând): Mă simt foarte măgulit de această atenţie din partea prinţului... De curând aţi sosit la Paris?
EU: Chiar ieri m-am întors din Londra.
BARONUL: Cred că a trebuit să faceţi o călătorie prea grea de la Moldova pân-aici în timpul iernii?
EU: În adevăr am avut ceva greutăţi, însă am putut călători destul de repede. Aveam mare grabă a sosi în Paris pentru ca să arăt cui se cuvine adevărul asupra evenimentelor din Principate şi să reclam bunăvoinţa oamenilor de stat ce au a hotărî în conferinţele viitoare chestia alegerii domnului român... De aceea chiar una din primele mele vizite s-a cuvenit cu drept Ex. Voastre.
BARONUL (zâmbind): Ce vârstă are Prinţul Moldovei?
EU: Domnul Principatelor Unite are 40 de ani.
BARONUL (cu puţină mirare): A!... şi ce caracter are?
EU: Un caracter conform cu împrejurările politice ale ţării; un caracter ce dă toate garanţiile de menţinerea ordinii înlăuntru şi de cea mai deplină armonie cu puterile vecine. Avem dar buna sperare că guvernul Maiestăţii Sale împăratului Austriei va recunoaşte fără dificultate alegerea colonelului Cuza ca domn al ambelor Principate.
BARONUL: Prinţul Moldovei e de vreo familie mare?
EU: Familia domnului Principatelor Unite este una din cele mai vechi dintre familiile române.
BARONUL: în ce stare se găsesc partidele la d-voastră?
EU: Partidele toate s-au contopit într-un singur partid, precum este probat prin voturile unanime ale ambelor Camere din Iaşi şi Bucureşti. Liniştea cea mai perfectă domneşte pretutindeni, căci toţi românii aşteaptă cu încredere aprobarea Europei civilizate pentru actul politic săvârşit de ei... Românii, dle baron, cunosc mai cu seamă câte interese de comerţ şi de vecinătate îi pune în contact zilnic şi, pot zice chiar, îi leagă cu imperiul Austriei, şi sunt cu toţii încredinţaţi că acele interese vor pleda puternic în favoarea cauzei lor prin organul reprezentantului austriac în sânul conferinţelor.

În zadar întindeam undiţa, peştele nu voia să muşte; în zadar aduceam vorba la chestia Principatelor, Baronul şovăia împrejurul ei, ferindu-se de a se atinge de dânsa. În loc de a da un răspuns oare care, el se închisese, ca într-o cetate, într-un sistem de întrebări care îi evitau nevoia de a da cea mai mică explicare asupra politicii austriece. Admiram această strategie diplomatică, deşi ea contraria aşteptarea mea, şi mă credeam că asistam la o comedie jucată în perfecţie de personajul ei principal. Baronul răspunse la cuvintele mele din urmă iarăşi printr-o întrebare:

— Trecut-aţi prin Viena, domnul meu, când aţi venit la Paris? Aici, mărturisesc că nu mă putui stăpâni de a râde puţin şi răspunsei:

— Ba nu, domnule baron, n-am trecut prin Viena, căci un amic al meu a fost însărcinat de prinţul Cuza a duce scrisoarea Înălţimii Sale adresată dlui ministru al afacerilor străine din Viena, însă la întoarcerea mea în ţară negreşit mă voi abate prin capitala Austriei, spre a vă prezenta omagiile mele, dacă Ex. Voastră s-ar afla din întâmplare acolo.

Baronul mă asigură că ar fi încântat de a mă revedea, şi după o salutare foarte politicoasă ne despărţirăm zâmbind amândoi, el cu puţină maliţie, eu cu puţină ciudă.

Printre persoanele însemnate ce am mai văzut la acea epocă nu voi trece sub tăcere pe dnul Thouvenel, ambasadorul Franţei la Constantinopol, şi pe ilustrul poet Lamartine.

Dl Thouvenel care ne-a fost de mare ajutor în lupta noastră pentru alegerea deputaţilor sub caimacamia lui Vogoridi, este un spirit înalt, un caracter drept şi energic, unul din acei oameni pe care o naţie întreagă se poate rezema cu încredere.

Ex. Sa a manifestat o adevărată mulţumire pentru curajul şi patriotismul ce au arătat românii în ultimele evenimente şi a adăugat:

— De mult aşteptam ca naţia română să dea semne de viaţă şi sunt fericit că aşteptarea mea nu va fi înşelată. Încât un popor nu dă acele semne, el nu merită de a atrage atenţia şi simpatia lumii. Dnul Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluţiei de la 1848, deşi ajuns acum în iarna vieţii, totuşi poartă pe a sa frunte largă aureola geniului. Conversaţia sa e armonioasă şi fermecătoare ca un râu limpede ce curge între maluri înflorite. Simţirile înalte, ideile sublime, cugetările filozofice curg din buzele sale sub forma cea mai corectă a limbii franceze şi cu o bogăţie ce minunează pe ascultători. Nu cred să se găsească aiure ca în Franţa asemenea oameni care să posede o facilitate atât de mare de a-şi exprima gândirile. Lamartine are o elocvenţă răpitoare chiar în convorbirile vieţii private, şi care în împrejurările cele mari ale vieţii publice devine o putere ce opreşte omenirea pe malul prăpastiei sau o împinge în fundul ei. L-am ascultat, timp de o oră, cu nesaţ, făcând o mult ingenioasă disertaţie asupra poetului Béranger, şi mai cu seamă l-am admirat când a desfăşurat dinaintea noastră minunata panoramă a Orientului întrevăzut de el prin vălul geniului său. Dezvoltând o teorie strălucită şi mult seducătoare asupra viitorului oriental, marele poet s-a adresat către mine şi a rostit aceste cuvinte, demne de meditat:

— Domnul meu, deşteptarea unei Naţii este cel mai sublim spectacol ce-l poate da omenirea cerescului Creator; însă când o naţie are norocul de a atrage privirea lui Dumnezeu, ea trebuie să se menţie la înălţimea poziţiei şi a demnităţii sale. Eu, dnul meu, fac sincere urări pentru prosperitatea şi mărirea românilor, căci mi-a plăcut totdeauna a vedea pe copii păşind pe urmele onorabile şi glorioase ale străbunilor!

1 2 3 4 5 6 7 8