string(7) "library" string(8) "document"
1310
1476
87
1385
1711
1401
1475
1504
1467
1307
1832
514
1465

Descrierea Moldovei

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Acest text este reprodus după ediţia publicată în 1909 în Biblioteca Socec, care la rîndul ei preia prima traducere în limba română a ediţiei princeps în limba germană (Berlin, 1771). Aceasta a fost făcută în 1806 de către banul Vasile Vîrnav şi a fost publicată pentru întîia oară la Mănăstirea Neamţu în 1825. Textul pare a fi luat totuşi după a doua ediţie, scoasă de Constantin Negruzzi în 1851, şi respectă ortografia existentă în 1909. Pentru varianta prezentată aici, s-au înlocuit vocalele finale accentuate „à”, „ì” şi „ù” cu variantele simple, s-au îndreptat tacit greşelile evidente de tipar şi s-au corectat expresiile şi textele în limbi străine după originalul în limba latină. Acestea din urmă au fost semnalate prin cîte o notă cu litere cursive, la fel ca şi variantele corecte ale traducerilor flagrant greşite, care pot da naştere la confuzii. Textul reproduce notele lui Cantemir, pe cea a traducătorului în limba română şi cele cîteva ale editorului românesc din 1825.

Avis

Această carte minunată o am scos eu întîiaşi-dată la lumină de pe o scrisoare Latinească cu mîna, pentru care sfîrşit, mi-a lăsat-o Domnul Miler sfetnicul de Colegie. Iară chipul cu care a dat el de dînsa, se poate vedea la Prefaţa lui. Scrisoarea aceia este Latinească, iară eu am socotit a fi de folos ca să o dau să se tălmăcească în limba nemţească, ca să poată fi de trebuinţă şi acelora carii nu ştiu limba Latinească. Deci D. Ioan Ludovig Redslov iscusitul Profesor a corpului Cadeţilor de aice, au săvîrşit această tălmăcire şi alăturînd-o cu amăruntul cu izvodul cel Latinesc, sînt răspunzător pentru adevărul ei.

Bişing.

Berlin 1769.

Prefaţă

Dimitrie Cantemir o dinioară Domn Sau Gospodariul Moldaviei este îndestul de cunoscut din Istoria care o a făcut el pentru împărăţiea turcească şi din scrisoarea vieţii lui care este adaosă la acea istorie.

Învăţătura lui cea mare şi ştiinţa limbilor celor multe, covîrşeşte pre toate acele ce este de a se cere dela un Beizade carele n'au învăţat aiurea nicăiri, decît numai la Ţarigrad dela Grecii cei de acolo.

Însă trebue să arătăm că Dimitrie dă cu totul o altă idee despre vredniciile Grecilor acelora, decît obişnueşte a se gîndi pentru dînşii[1] unul dintr'aceştia, Atanasie (nu Anastasie) Conduida, din ostrovul Corfus, pentru care pomeneşte Dimitrie la acel loc că ia învăţat pre copii săi, mai pe urmă cu adevărat s'au cunoscut în Rusia om foarte învăţat; şi Petru cel mare l'au făcut întîi Egumen la Mănăstirea Tolscoi nu departe de Iaroslav şi mădulariu Sinodului. După aceia s'a făcut Arhimandrit la mănăstirea Spascoi la Iaroslav, apoi Arhiepiscop la Vologda. şi pe urmă Arhiepiscop la Suzdal unde a şi murit la Octombrie în 10, anul 1737.

Dimitrie după ce şi-a scăpat Domnia şi a fost dăruit de Împăratul Petru cu moşii bune în Ucraina şi prin prejurul Moscovei, şi-a petrecut vremea mai mult cu învăţătura, isprăvind acolo multe scrieri pe care le-a fost început la Ţarigrad şi o scrisoare pentru religia turcească a scris-o din nou, avînd la aceasta poruncă dela Împăratul, care s'a tipărit în limba Rusească în Petersburg la 1722, cu titlul Sistemul sau starea religiei Turceşti, coală în două, în 379 feţe[2]. Vrednică este de a se tălmăci în fieşte care limbă, căci cuprinde în sine atîtea lucruri nouă şi necunoscute, în cît nu se găseşte aseminea nici un istoric care a scris despre aceasta.

Din scrisoarea vieţii sale, aflăm că el a alcătuit o carte morală în dialog sub titlul: Lumea şi Sufletul, în limba Moldovenească.

Iară pentru oarecare manuscripte care să se fi pierdut în marea Caspică la sfărămarea corăbiei, poate să fie îndoeală; însă aceasta o vom lăsa nehotărîtă. Între celelalte scrieri care au rămas de dînsul la moartea sa, se vede a nu fi adevărată, acea pentru cîntările turceşti, pentrucă însuşi Dimitrie dă pentru dînsa o nădejde prea cu 'ndoială la viaţa lui Selim I, Nota 0 din istoria împărăţiei turceşti.

Scrisoarea vieţii lui pomeneşte, c'ar fi fost mădulariu a Academiei învăţaţilor din Berlin, însă la istoria aceştii academii este netrecut. Şi fiindcă lexiconul cel de învăţătură a lui Jexer îl arată a fi el Director a academiei din Peterburg, zicînd c'ar fi multe adăogiri ale lui în izvoadele acestei academii, aceasta este o rătăcire vederată, căci cînd s'a făcut academia Peterburgului, era mort Domnul Cantimir. Iară aceia ce se găseşte de dînsul la izvoadele aceştii academii, se cuprinde numai într'acea scrisoare a lui, pentru zidul cel vestit dela Derbent, care a fost de trebuinţă răposatului profesor Baer, la descrierea muntelui Caucazul, în cartea cea dintîi a lucrărilor academiei.

Baer ar fi tipărit şi istoria împărăţiei turceşti a Domnului Cantimir, dacă nu l'ar fi împedicat ducerea la ţara Englezească a lui Antioh fiului celui mai tînăr a lui Dimitrie căci Antioh a luat-o cu sine, ca să o dea în tipar acolo, însă în loc de latineşte a tipărit-o englizeşte, de pe care s'a dat mai la urmă şi'n tipar franţez şi nemţesc.

Şi măcar că 'ntru aceste tălmăciri, nu s'a pomenit nimic de aceia a profesorului Baer, însă tot se văd întru dînsele adăogirile lui pe la margini osebite de celelalte prin stelişoare; şi scrisoarea vieţii încă se vede mai mult a fi alcătuită de dînsul.

Tălmăcirile acelea pot să fie prea bune, însă tot se poate să fie intrat întru dînsele niscaiva greşale şi pentru aceia aş dori ca stăpînitorul ast de acum al scrierii cei vechi latineşti, să voiască a o da în tipariu, măcar de o vor socoti cineva a fi de prisos, pentru celelalte tălmăciri ce s'au făcut. Iară cei iubitori de istorii, fără de îndoeală vor fi într'un gînd cu mine.

Acum să pomenesc şi de scrierea aceia a Domnului Cantemir care ne-a îndemnat spre această prefaţă, adecă Descrierea Moldovei, un lucru care nu poate lesne să se răsplătească de către geografi, căci ea luminează prea frumos istoria, obiceiurile vechi, împreună şi toată închipuirea ţării.

Eu cunosc scrierea aceasta aproape de 40 ani, căci Beizade Antioh învăţa pe atuncea la Academia împăraţilor de aicea şi Ivan Ilinschii odineoară Logofăt al Domnului Dimitrie, a fost unul din tălmăcitorii ei şi mie mi se pare c'am auzit atuncea, cum că izvodul l'ar fi fost alcătuit Dimitrie în limba Moldovinească şi apoi acel Ilinschii l'ar fi prefăcut în limba Latinească. Beizade Antioh a luat Descrierea Moldaviei, ca şi istoria turcească şi o a adus cu sineşi la anul 1732 la Englitera şi de acolo la Francia.

După ce a murit Beizade Antioh şi rămasele sale s'au vîndut, aflîndu-se atuncea la Paris Graf Tomson, un ginere a lui Berhave celui mare, a cumpărat scrierile bătrînului Cantemir, pricinuind prin aceia de a rămas Rusiei. Pentru că după moartea lui le-a dăruit soţia sa unchiului ei Avram Raab Berhave, carele a fost odinioară Profesor la Academia învăţaţilor de aici şi dela acesta le-a luat prin moştenire domnul Cruze sfetnicul de poliţie şi medic al Împăratului.

Un om adevărat învăţat, este mulţămit să se arate obştei cu slujbă prin o îndeletnicire de acest fel.

Deci cu acest chip şi domnul Cruze mi-a dăruit mie Descrierea Moldovei, dîndu-mi volnicie nehotărîtă, ca să lucrez cu dînsa dupre cum voiu socoti.

Şi s'ar fi căzut ca să împodobesc acest lucru şi cu oarecare adăogire dela istorici Leşeşti, Ungureşti şi Turceşti, încă şi din istoria cea turcească a Domnului nostru Dimitrie, dar îmi lipseşte vremea trebuincioasă la aceasta.

G. F. Miler.

Petersburg 1764.

Prescurtare din viaţa Principelui Dimitrie Cantemir

Prinţul Dimitrie Cantemir s'a născut la anul 1673 Octomvrie 26, cînd tatăl său Constantin era numai Serdar la Orhei. La 1684 numindu-se Constantin Cantemir Domn Moldaviei. si urmînd a trimite zălog pre unul din fiii săi la Poarta Otomană (după cum se obişnuia atunci), el a trimis pre Antioh fiul său cel mai mare împreună cu alţi şase tineri fii de boeri. După trei ani l'a schimbat fratele său Dimitrie rămîind la Constantinopoli pînă la 1691 cînd iarăşi l'a schimbat Antioh.

În cursul vremii cît s'a aflat acolo, el s'a ocupat cu limba şi mai ales cu muzica turcească pre care a adus-o la o deplinire de care era cu totul lipsită, căci el fu cel dintîi ce a regulat notele turceşti.

În anul următor a întovărăşit cu tatăl său pre Seraschierul Deldabon în campania dela Soroca.

La 14 Martie 1693, murind tatăl său, boierii care făgăduiseră murindului părinte că vor alege Domn pre Dimitrie, n'a putut izbuti, căci Poarta numi pre un altul, iar Dimitrie fu chemat la Constantinopoli. La 1700, s'a însurat cu Casandra fata lui Şerban Cantacuzin care fusese Domn în ţara românească şi din căsătoria aceasta i s'a născut o fiică.

Curînd mazilindu-se Antioh, s'a înturnat şi Dimitrie cu dînsul la Ţarigrad, unde s'a făcut părinte a patru feciori şi a patru fete.

Aici a rămas pînă la anul 1710, cînd Petru I al Rusiei a declarat război Turciei. La asemenea. împrejurare, Poarta găsi de cuviinţă a numi pre Dimitrie domn Moldaviei, căci domnul ce era Nicolai Mavrocordat, deşi om învăţat şi în favor la Turci, nu avea experienţa ce se cere la vreme de război.

Cantemir primi domnia mai mult prin îndemnul lui Deblet Girei hanul Tătarilor prietenul său, cîştigînd făgăduinţa marelui vizir Baltagi-Mohamet că nu i se vor cere dările acele mari ce se obişnuiau la numirea Domnilor. Făgăduinţa însă nu se ţinu, căci abia sosise el în capitala sa cu cea mai mare grabă, cînd şi primi poruncă să trimită îndată banii pentru domnie şi să facă pod peste Dunăre pentru trecerea oştilor turceşti.

Acestea îl supărară într'atîta, încît îndată a şi intrat în trataţie cu un doctor grec numit Policala pre care-l trimisese Petru şi au încheiat un tratat care încuviinţîndu-l şi întărindu-l acest monarh la Luţc în Polonia în 13 Aprilie 1711, i s'au şi trimis cu un înadins.

În urma acestei convenţii, Cantemir înştiinţa pre Petru de toate cele ce se urmau, prelungind pre cît putea facerea podului şi îndemnînd pre Ţarul a veni cît mai curînd. Amăgit însă de Brîncoveanul, domnul Valahiei şi duşmanul Cantemireştilor, Petru sosi prea tîrziu, cînd nu mai putu opri trecerea Turcilor.

Oştile ruseşti tăbărîră pe Prut, iar împăratul vizită Iaşii în luna lui Iunie, unde boierii şi tot norodul îl primiră cu consideraţia şi respectul ce se cuvenea unui aşa mare monarh. Ţarul se zăbovi în Iaşi două zile şi apoi se înturnară în tabăra sa.

Campania dela Prut e prea cunoscută pentru ca să o mai spunem aici, îndestul că Petru cel mare silit a încheia pace, refuză hotărîtor de a da Turcilor, ce-l ceria, pe domnul Moldaviei ce era în lagărul său.

Cantemir împreună cu vreo mie Moldoveni, ce voiră a se deştera pentru dînsul, întovărăşi pre Împăratul în Rusia. Petru se arătă recunoscător şi generos. Prin un uric cu data din 1 August dela Movilă numi pre Dimitrie şi urmaşii săi Cnezi Ruseşti cu titlul de Prea Înălţaţi şi Prea luminaţi, îi hărăzi o însemnătoare pensie şi îl dărui cu mari moşii în Ucraina şi cu mari privilegii, căci, lucru nepilduit încă, îi lăsă dreptul de viaţă şi moarte asupra Moldovenilor ce-l urmaseră. În acelaş an, ei se şi aşezară cu toţii în Harcov.

Aici petrecu Cantemir pînă la 1713, ocupîndu-se de literatură, cînd se duse la Moscova, unde bolnăvindu-se soţia sa Casandra, se şi săvîrşi din viaţă la 12 Mai nea vînd încă treizeci ani. Ea fu înmormîntată într'o mînăstire grecească din Moscova, la care soţul ei contribui mult spre zidirea unei biserici frumoase.

La 1714 chiemat fiind la Petersburg, Ţarul primi în gvardiea sa pre Şerban al treilea fiu al lui Cantemir. Aici zăbovi pînă la 1715 cînd Petru întreprinse o călătorie în Europa, iar el se înturnă la moşiile sale unde sfîrşi istoria împărăţiei Otomane, pre care a fost începută la Ţarigrad.

La 1718 întovărăşind pre Ţarul la Petersburg, se însură de al doilea cu fiica Cneazului Trubeţcoi, cînd îşi schimbă şi portul, luînd costumul franţez. La serbarea cununiei lui, au asistat Împăratul, Împărăteasa şi toată nobilimea curţii şi la această ocazie fu numit sfetnic de taină, dăruindu-i Petru şi o sabie de mare preţ.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10