string(7) "library" string(8) "document"
940
1574
1200
5500
1307
1476
1497
1385
1822
1466
80
87
1465

Novac şi corbul

Fost-au, cică, un Novac,
Un Novac, Baba-Novac,
Un viteaz de-ai lui Mihai
Ce sarea pe şapte cai,
De striga Craiova vai!

El un fecioraş avea
Şi tot astfel îi zicea:
Fecioraş, Gruiuţul meu!
Ascultă de ce-ţi zic eu,
Să nu cazi la vreun loc rău,
La loc rău şi mult departe,
în neagra străinătate.
Dacă sorţii te-or purta
Ţările de-a vantura
Şi-n Stambul de a intra
Tu de asta nu uita:
Vama dreapta să plăteşti,
Armele sa-ţi oţeleşti,
Hainele sa-ţi primineşti
Ca să pari un biet sărac,
Să nu semeni cu Novac,
Că nu-i turcilor pe plac.
Grue-n Ţarigrad intra,
Vama dreapta el nu da,
De haine nu se schimba,
Ci pe uliţi se primbla
Tot in haine novăceşti,
Cum e drag ca sa-l priveşti!
Turcii toţi cît îl zărea,
Între dînşi se grăia:
Ista-i Gruia lui Novac,
Lui Novac Cară-iflac!
Şi pe loc ei s-aduna,
Şi de Grue s-anina,
Şi cu Grue se lupta,
Şi pe Grue mi-l lega,
Cu trei funii de mătasă,
Din ele să nu mai iasă!
Dar cînd Grue se-ntindea
Două funii se rupea,
Numai una rămînea,
Una lunga, nodoroasă,
Cît un braţ voinic de groasă!
Turcii iute-l cuprindea
Şi-ntr-un beci îl închidea
Lumea să n-o mai privească,
Soare sa nu mai zărească!

Grue zace la-nchisoare
De trei ani lipsiţi de soare
Şi prin gratii lung priveşte
Ceriul care străluceşte
Şi de dînsul nu-ngrijeşte!
Dor cumplit inima-i seaca
Plîns de jale mi-l îneaca
Cînd zăreşte despre soare
Cîrduri, cîrduri de cucoare,
Călătoare zburătoare
Şi de el nepăsătoare.
Iată, mari, cum plîngea,
Ca-n departe, sus zarea
Un corb negru, corbişor
Ce zbura încetişor
Şi din aripi tot bătea
Şi cu jale croncănea.
Iar Grue se amărea
Şi din gură-amar zicea:
Căci n-am durda pui de corb
Zilele să ţi le sorb!
Ce tot ţipi şi croncăneşti,
Ori de mine te găteşti?
Corbul se apropia,
Pe fereastră se punea
Şi din pliscu-i răspundea:
Gruişor, drăguţul meu!
Ce mă blastemi aşa rău
Cînd îmblu de rîndul tău?
Alei! corbi, corbişor,
De vrei tu să-mi faci pe dor,
Ţine ineluşul meu
Şi du-l unde voiesc eu:
În munţii Cătrinului,
În pădurea Pinului,
La conacul lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Şi mă giur că de-oi scăpa
Pe tine te-oi adăpa
Nu cu sînge păseresc
Dar cu sînge păgînesc!
Corbul vesel cronconea,
Inelu-n plisc îl punea,
Aripele-şi întindea
Şi pe cer el se zărea
Întîi ca un porumbaş,
Apoi ca un lăstunaş,
Apoi ca un bondăraş
Şi-n zare dacă-agiungea,
El din zare se ştergea.

În munţii Cătrinului,
În pădurea Pinului,
Odihnea Baba-Novac
La umbra unui copac
Şi pin vis el tot videa
Pe feciorul său, Gruia.
Iată-un corb ca se ivea
Şi pe-o creangă se punea
Chiar deasupra capului,
Capului Novacului;
Corbuleţul uşurel
Avea-n pliscu-i un inel
Care gios cădea din el
Chiar în barba lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Adormitul se trezea
Şi inelul cît videa,
Scotea haine novăceşti
De punea călugăreşti,
Scotea cuca de Novac
Şi punea un comanac,
Şi-ncăleca voiniceşte,
Şi purcedea vultureşte,
Cu desagi, cu buzdugele
Pline de mahmudele.
El mergea şi iar mergea,
În Ţarigrad agiungea,
La divan că se ducea
Şi din gură-aşa zicea:
Auzit-am auzit
De-un voinic ce mi-aţi robit.
Iată-mă-s că am sosit
Să vi-l plătesc îndoit.
El desagii deşerta,
Turcii toţi năvala da
Şi pe gios se tăvălea,
Unul pe-altul se-mpingea.
Iar Novac că alerga,
Pe Grue mi-l dezlega,
Un paloş în mînă-i da
Şi din gură cuvînta:
Bate tu mărginile,
Eu să bat mijloacele
Că le ştiu soroacele.
Ei tăia la turci, tăia,
Pîn' ce bine ostenea,
Apoi iute purcedea
Amîndoi de se ducea
În codrii Cătrinului,
În pădurea Pinului
Unde corbii locuiesc
Şi ca frunza se-nmulţesc
Şi bine hălăduiesc!