string(7) "library" string(8) "document"
1646
1310
1476
1200
1410
1385
82
1812
1497
1391
1639
87
5500

Domnia elefantului

Traducere de Constantin Stamati

Acel mare şi puternic,
Măcar cât de bun să fie, nemândru şi răbdător,
Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic
Să fie cârmuitor;
Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie,
Şi măcar că ei, fireşte, au multă înţelepciune,
Sunt la trup mari, arătoşi
Şi vârtoşi,
Însă, lucru de minune,
Că acest principe-al nostru avea atâta prostie,
Că bietele oi şi capre, plângându-se lui odată
Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele,
El au început îndată
A plânge de a lor jale,
Şi cu mânie răcnind:
„O, lupi plini de vicleşuguri! O, tâlhari nelegiuiţi,
De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliţi?”
Iar lupii, îngenunchind,
Au zis: „Nu te întărta,
O, doamne, măria ta!
Căci însuşi tu ne-ai dat voie, făcându-ţi milă de noi,
Să strângem cest bir uşor de la varvarele oi,
Luând de fieştecare numai câte o pielcică,
Ca să ne facem cojoace.
Deci aceste toante dobitoace,
Pentru aşa lucru de nimică,
Se jeluiesc măriei tale
Degeaba şi făr’ de cale...”
Atunci elefantul zise: „Bravo, voi aveţi dreptate,
Dacă nu mă înşelaţi,
Adică de nu luaţi
Câte două piei de oaie, pentru care strâmbătate,
De voi afla că o faceţi, grozav veţi fi pedepsiţi.
Câte o pielcică, însă, făr’ de grijă jupuiţi;
Şi voi, oilor, să nu mai îndrăzniţi
Cu jalbe să mai veniţi.
Căci a mea milă domnească strâmbătate nu va face,
Lăsând pe bieţii lupi iarna să peie făr’ de cojoace.”