06 mai 2024, 08:30 Paştele views 6583
Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Foto: 9111.ru
06 mai 2024, 08:30 Paştele views 6583

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște.

În această zi, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii. Nu este singura tradiție. Tot în a doua zi de Paște, copiii merg la părinţi.

Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunînd că aceştia mergeau împreună la hora satului. În cea de-a doua şi în cea de-a treia zi de Paşte avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viaţă a fetei de evreu, care a leşinat la aflarea veştii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii care treceau întîmplător prin zonă.

Aşadar, lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat, iar marţea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat şi acum, iar tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşte este o reminiscenţă tîrzie şi “emancipata” a acestei datini, scrie libertatea.ro.

A doua zi de Paște coincide cu prima zi din Săptămîna Luminată. Prima zi de luni după Paște se mai numește Lunea Albă. Este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazmă şi să dai de băut la rude.

 

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Paste , Obicei , tradiții

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1789
Populația:
142 locuitori

Cernița este un sat din cadrul comunei Mălăiești din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul grigoriopol și la 75 km de Chișinău. Populaţia satului Cernița alcătuia 142 de oameni în anul 1997. Satul Cernița a fost menționat documentar în anul 1789.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.