Mergi spre compartimentul: Istoria
29 iulie 2015, 09:42 Istoria views 12842
În Transnistria a fost descoperit un complex ritual unicat ce ţine de o cultură antică
Foto: moldpres.md
29 iulie 2015, 09:42 Istoria views 12842

În Transnistria a fost descoperit un complex ritual unicat ce ţine de o cultură antică

Arheologii din regiunea transnistreană au descoperit un complex ritual unicat ce ţine de o cultură antică, purtătorii căreia au trăit în stepele din stînga Nistrului mai mult de cinci mii de ani în urmă, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.

De la începutul verii curente savanţii au cercetat patru movile din preajma satului Hlinoe, raionul Slobozia. Vechile terasamente au fost distruse cu circa 30 de ani în urmă, ca rezultat al lucrărilor agricole, de aceea arheologii nu prea mizau pe succes. Însă, după ce au fost înlăturate straturile superioare de sol, într-una din movile arheologii au depistat rămăşiţele a opt cavouri şi elemente ale unor şanţuri şi construcţii pentru sacrificări.

Cercetătorii au reuşit să identifice hotarele unei construcţii în pămînt, încercuită de un şanţ cu diametrul de 15 metri. Nucleul movilei constituie un cavou alături de care au fost descoperite 11 gropi cu schelete de cîini, oase de cai ș.a. "După toate semnalmentele acestea sînt gropi pentru sacrificare, situate sub formă de dreptunghi în centrul căruia se află cripta principală", a afirmat istoricul Vitali Sinica care a condus săpăturile.

Arheologii au descoperit doar cîteva fragmente de schelet uman. Specialiştii susţin că acestea aparţin unui copil mic pentru care a şi fost făcut cavoul. Însă după aceste oase nu poate fi determinată perioada înălţării movilei sau cine au fost constructorii. Mai multe concluzii au fost făcute în urma studierii unui fragment de vas de lut găsit împreună cu oasele copilului.

"Ornamentul este caracteristic pentru cultura zonei Usatovo (actualmente teritoriul oraşului Odesa) atestată aproape cinci mii de ani în urmă în stepele riverane Mării Negre din partea de nord. Aceasta se deosebeşte prin obiceiuri complexe şi este o simbioză a două orînduiri de trai - a crescătorilor de animale din stepă şi a agricultorilor balcanici. Urme ale acestei culturi au fost găsite doar în sudul Moldovei, zona de stepă din stînga Nistrului şi regiunea Odesa", a menţionat Sinica.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

arheologie , istoria , Moldova , cultura , savanti

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1918
Populația:
672 locuitori

Moldoveanca este un sat din cadrul comunei Logofteni, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 672 de oameni. Satul Moldovenca a fost întemeiat în anul 1918.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.