Mergi spre compartimentul: Istoria
03 ianuarie 2015, 11:39 Istoria views 22056
03 ianuarie 2015, 11:39 Istoria views 22056

Mecca: Descoperire care schimbă istoria religiilor

Un arheolog german crede că a descoperit un basorelief creştin într-un oraş aflat la 900 de kilometri de Mecca, oraşul sfînt al musulmanilor, scrie Daily Mail.

Descoperirea răstornă teoriile potrivit cărora în acea regiune ar fi existat o singură religie. Paul Yule crede că ceea ce a găsit în oraşul Zafar sînt rămăşiţele unui imperiu creştin, datat din jurul anului 530 d.Hr., în epoca Profetului Mohamed.

Basorelieful înfăţişează un urmaş al africanilor, care au venit aici din Etiopia, în jurul anului 525, pentru a propovădui creştinismul. Personajul este desculţ, ceea ce îi face pe experţi să creadă că era un creştin copt. De asemenea, el are pe cap o coroană similară celei purtate de liderii creştini din Etiopia.

Conduşi de regele din Aksum, aceştia au cucerit o mare parte din peninsula Arabia, pe care au stăpînit-o o perioadă. În Zafar locuiau deopotrivă creştini, iudei şi musulmani, iar condiţiile de viaţă erau foarte bune. Convieţuirea celor trei religii a luat sfîrşit în jurul anului 520, atunci cînd arabii au hotărît să oprească răspîndirea creştinismului şi au început conflictele cu celelalte religii.

Cuvinte cheie:

religie , istoria , descoperire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1594
Populația:
546 locuitori

Bobletici este un sat din cadrul comunei Coşcodeni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 35 km de oraşul Sîngerei şi la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 546 de oameni. Satul Bobletici a fost menționat documentar în anul 1594.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.