|
Frații Nicu și Mihai Țărnă au realizat un scurtmetraj moldovenesc
A fost realizată o nouă producție a cinematografiei autohtone – „Reziliența", regizată de Mihai Țărnă.
Scurtmetrajul are 18 minute, ideea aparținînd unui preot care a vrut să descrie fărădelegile comise în spațiul ex-sovietic împotriva membrilor clerului bisericesc, relatează NOI.md.
Pelicula este semnată de „PelasgFilm", care aparține fraților Nicu și Mihai Țărnă. În rolul său de producător, interpretul Nicu Țărnă a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, că filmările au durat șapte zile și s-au desfășurat la începutul lunii septembrie a anului trecut. Mai grea a fost perioada de post-producție, care a durat cinci luni.
„La realizarea acestuia și-au adus contribuția Ambasada Franței, preotul paroh Sergiu Curnic, Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova, reprezentată de regizorul Valeriu Jereghi. În calitate de autor de scenariu și regizor figurează Mihai Țărnă", a declarat Nicu Țărnă.
La rîndul său, Mihai Țărnă s-a arătat uimit de faptul că un preot a venit cu o idee de film: „Am văzut că părintele vrea să povestească ceva și mi-a propus acest subiect. La început a fost conceput un film de 2 minute, dar mai apoi s-a extins. Prin acest film, noi ne vom cunoaște pe noi înșine. Aceasta este o relatare realistică".
Satisfăcut de realizarea acestui scurtmetraj s-a arătat și Valeriu Jereghi: „La nivel de cultură, avem o responsabilitate față de copiii noștri. Nu putem presupune cu exactitate care va fi programul nostru pentru ziua de mîine. Cert este că trebuie să ne ajutăm reciproc pentru a ne dezvolta".
Autorii peliculei afirmă că realizarea acesteia nu a necesitat un buget mare, ci doar surse ce le-au permis să achite tot ce ține de partea tehnică a filmărilor.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1899
- Populația:
- 258 locuitori
Cepăria este un sat din cadrul comunei Șumna, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Rîșcani și la 170 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 258 de locuitori. Satul Cepăria a fost întemeiat în anul 1899.
Comentarii
(0)