![]() |
SUA a inclus Moldova pe lista celor mai sigure țări pentru călătorii
Statele Unite ale Americii au inclus Moldova în grupul de țări cele mai sigure pentru călătoriile cetățenilor americani.
Potrivit mass-mediei străine, Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis noi recomandări pentru cetățenii țării cu privire la riscurile pe care le comportă vizitele în diferite țări ale lumii. Acesta a elaborat o hartă interactivă, în care, în funcție de nivelul de risc, toate statele lumii sînt împărțite în patru niveluri. În același timp, Moldova a fost inclusă în grupul de țări din primul nivel, în care se poate călători în siguranță, respectînd măsurile de securitate de bază, relatează NOI.md.
Se menționează că, în țările din primul nivel, trebuie respectate măsurile de precauție obișnuite. Aici este cel mai mic nivel consultativ al riscului de securitate. Se atrage atenția asupra faptului că în orice călătorie internațională există un anumit risc.
Printre țările de prim nivel, împreună cu Moldova, figurează multe foste republici sovietice, majoritatea țărilor din Europa de Est, țările scandinave, Canada etc.
Cel de-al doilea grup include țări în care, potrivit autorităților americane, este necesar să se respecte o precauție "sporită" și să se țină seama de creșterea riscurilor pentru siguranță. Aici au fost incluse multe țări din Europa de Vest, unde sînt posibile atacuri (Germania, Marea Britanie, Italia, Spania etc.), China, India, Brazilia, Mexic, Arabia Saudita, Africa de Sud și altele. Este de remarcat faptul că în acest grup de țări a fost inclusă Ucraina, unde continuă conflictul armat din Donbass și există o rată ridicată a criminalității.
În același timp, Departamentul de Stat al SUA nu recomandă cetățenilor americani vizitarea Crimeii, din cauza ocupației peninsulei și încălcărilor din partea autorităților de ocupație, precum și partea de est a regiunilor Donețk și Lugansk, în special cele aflate în afara controlului Guvernului Ucrainei, din cauza conflictului armat.
Țările din cel de-al treilea nivel includ țări în care, conform recomandărilor Departamentului de Stat, călătoriile trebuie evitate din cauza unor riscuri grave de securitate, inclusiv din cauza terorismului, maltratării și extorcării de către organele de drept și alți oficiali etc. Astfel de țări includ Rusia, Turcia, Venezuela, Pakistan, Sudan, Niger, Nigeria, Ciad, Cuba și altele.
Ultimul grup de țări din cel de-al patrulea nivel include țări în care călătoriile nu sînt recomandate deloc, deoarece au cel mai înalt nivel consultativ al riscului de securitate, iar Guvernul SUA în aceste țări poate fi limitat în a-și ajuta cetățenii. În special, Departamentul de Stat al Statelor Unite recomandă cetățenilor să nu călătorească în țări precum Iran, Irak, Afganistan, Siria, Libia, Yemen, Somalia, Coreea de Nord etc.
Sursa:
Diaspora, însemnată să se înregistreze în prealabil pentru alegerile prezidențiale
Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Rusia
MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1698
- Populația:
- 675 locuitori
Bobeica este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bobeica, Draguseni și Dahnovici. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Hîncești și la 50 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 675 de oameni. Satul Bobeica a fost menționat documentar în anul 1698.
Comentarii
(0)